Conecteaza-te cu noi

Actual

S-au ÎNĂSPRIT regulile! Ce drepturi au suspecții, ce măsuri pot lua polițiștii

Published

on

La  sfârșitul lunii ianuarie a anului 2020 intră în vigoare modificările mai multor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.  Legea instituie reguli clare și transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, sunt prezentate condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliției și situațiile în care polițistul poate utiliza forța, respectiv sunt introduse garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor cetățeanului.

La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. Aceste modificări intră în vigoare începând de astăzi, 26 ianuarie.

De la momentul publicării actului normativ, Poliția Română a demarat o campanie de informare publică referitoare drepturile și obligațiile persoanelor și ale instituțiilor de aplicare a legii, precum și garanțiile oferite conform noului cadru legal.

De asemenea, au fost inițiate sesiuni de instruire pentru polițiști, astfel încât aceștia să fie pregătiți pentru punerea în aplicare a noilor prevederi legale.

Advertisement

Legea instituie reguli clare și transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, sunt prezentate condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul politiei și situațiile în care polițistul poate utiliza forța, respectiv sunt introduse garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor cetățeanului.

Este înăsprit cadrul juridic pentru o serie de fapte antisociale, precum refuzul persoanei de a da relații pentru stabilirea identității sale sau organizarea de petreceri private în spațiul public, în proximitatea imobilelor cu destinația de locuințe.

Polițistul are dreptul să solicite persoanei care face obiectul legitimării să țină mâinile la vedere și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.

Totodată, acesta are dreptul să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când: nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori exista motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală; prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane sau ordinea publică; luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale.

Advertisement

Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată, fără a depăși 8 ore de la momentul inițierii deplasării.

În situația în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită, din motive obiective, termenul de 8 ore se poate prelungi cu perioada necesară stabilirii identității, verificării situației de fapt și, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăși 12 ore de la momentul inițierii deplasării. Vechea lege prevedea un termen de 24 de ore.

Se introduc garanții pentru persoana condusă la sediul poliției, aceasta având următoarele drepturi: de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției, înainte de inițierea măsurii; de a fi informată cu privire la drepturile ce-i revin; de a contesta măsura dispusă; de a fi asistată de un avocat și de a comunica direct cu acesta; de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane pe care o indică; de a fi asistată de un medic; de a-i fi informați părinții, tutorele sau reprezentantul legal, dacă este vorba de un minor; de a primi o copie a procesului-verbal întocmit cu aceasta ocazie.

De asemenea, polițistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuință sau în orice spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimțământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii ca în acel spațiu este o persoană aflată în pericol.

Totodată, este introdusă prezumția săvârșirii unei acțiuni violente împotriva polițistului, dacă persoana care a fost avertizata să nu se apropie continuă să se apropie de polițist. Acțiunea persoanei dă dreptul polițistului de a interveni, utilizând forța, proporțional și strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul și pentru a lua măsurile legale necesare.

Advertisement

Foto: Facebook Politia Română

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions