Conecteaza-te cu noi

Actual

S-au terminat lucrările de asfaltare la frontiera Vama Veche! Informațiile au fost foarte greu de aflat!

Published

on

În urmă cu câteva zile, mai exact în 16.06, C.N.A.I.R. a informat Garda de Coastă că: ”începând de astăzi, 16.06.2017, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche se vor executa lucrări de asfaltare a părţii carosabile, timp de aproximativ o săptămână.” Ca urmare a acestui fapt, traficul transfrontalier urma să se desfăşoare cu dificultate, pe câte o singură bandă, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară. Nu a trecut încă o săptămână, așa că am fost curioși să aflăm cum decurg lucrările. Din acest motiv am încercat să luăm legătura cu purtătorul de cuvînt al Gărzii de Coastă Constanța, subinspector de poliție Alexandru Ion. Am sunat și am sunat, însă nu l-am găsit. În aceste condiții, am luat legătura direct cu punctul de trecere a frontierei Vama Veche, pentru a afla detalii. Am stat de vorbă cu o doamnă/domnișoară care nu s-a prezentat, care ne-a spus că nu ne poate oferi nici un fel de informații, că au purtător de cuvânt la Constanța și …. ne-a închis elegant telefonul. În aceste condiții, l-am sunat pe directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, Marin Dima, care ne-a lămurit în câteva cuvinte. El ne-a spus că lucrările de asfaltare au fost încheiate, fără nici un fel de probleme, că în zonă s-a circulat în condiții normale, fără aglomerație, așa cum ne-am fi așteptat. ” Tot el ne-a mai spus că de-acum se fac lucrări conexe, respoectiv mai au de vopsit bordurile și apoi de realizat marcajele. Dar cum lucrările au un rost al lor și o metodologie strictă de lucru, adică nu se pot realiza una după cealaltă, va mai dura vreo două zile până vor fi gata.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions