Conecteaza-te cu noi

Societate

Să vezi și să nu crezi! Noi procese împotriva comentariilor postate pe Facebook

Published

on

Adică, la astfel de cazuri chiar nu ne așteptam. Fiecare dintre noi are un cont de Facebook. De fapt, în România sunt 8,2 milioane de utilizatori ai acestor conturi, în creștere foarte rapidă față de anii trecuți.  Unii folosesc contul de Facebook foarte des și postează te-miri-ce, alții chiar scriu informații foarte utile pentru întreaga comunitate, în vreme ce unii îl au doar ca să adreseze altora injurii și calomnii. Chiar nu ne așteptam ca de aici și până la darea în judecată să fie un simplu pas! Și totuși…. Lucrurile s-au schimbat radical în ultimii ani, iar lumea pare să nu știe și, mai grav, să nu vrea să știe!

Un caz s-a judecat la Tribunalul Constanța

Pe site-ul avocatura.com am aflat despre un caz incredibil, desfășurat la Constanța. Tribunalul Constanța a trebuit să soluționeze un apel împotriva unei hotărâri dată de către prima instanță, prin intermediul căreia o persoană era obligată să plătească daune în cuantum de 6000 de lei pentru un comentariu defăimător publicat pe pagina de Facebook.

“Poi cum să semene cu sorsa dacă nici măcar nu stie cine e tasu’  și e la fel ca masa o doamnă de companie si o bastarda, ca ce naste din pisica soareci mananca. Si sorsa E, la fel ca masa a fost maritat cu frasu’ vitreg si a facut un copil cu un rrom care deia i’a si murit de buna ce era masa” este comentariul care a însoțit o fotografie postată pe o pagină de Facebook și care a determinat trei reclamante și o părâtă să ajungă în fața instanței, pentru repararea imaginii defăimate.

Advertisement

După ce instanța de fond a decis că respectivul comentariu depășește limita unui discurs decent menit să exprime nemulțumire, suferință ori supărare, fiind de natură a provoca un disconfort emoțional reclamantelor, intrând în sfera de acțiune a art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește dreptul la propria imagine, protecția demnității și vieții private a persoanei, instanța de apel a admis totuși apelul declarat de apelanta pârâtă, respingând acțiunea ca nefondată.

Adică, de acum ne putem aștepta la orice și cred că ar fi foarte civilizat dacă toți cei care postează pe facebook se gândesc înainte de a scrie la ce rezultat ar putea avea cuvintele lor.

Curtea Supremă a stabilit că Facebook este spațiu public

Reamintim că, la sfârșitul anului 2015, Curtea Supremă a luat o decizie care a lăsat pe mulți dintre posesorii Facebook fără replică.  Concret, potrivit deciziei magistraţilor, profilul personal de Facebook este considerat spaţiu public şi nu privat, şi de aceea o persoană poate fi trasă la răspundere, fie penală, fie civilă, pentru afirmaţiile publicate acolo. În opinia specialiştilor, sentinţa este binevenită şi i-ar putea responsabiliza mai mult pe românii cu cont de Facebook.  „Rămâne ca justiţia să se pronunţe de la caz la caz. Sunt nişte limite ale exprimării în spaţiul public, trebuie să reţinem că nu suntem în dormitor şi că regulile care se aplică în spaţiul nevirtual sau la adunările publice se aplică şi în mediul virtual. E ca şi cum ai scrie pe un zid”, a declarat avocatulul Diana Hătneanu. Discuţiile despre ce se poate posta pe reţelele de socializare fără ca utilizatorul să fie tras la răspundere au pornit încă din 2012, când un fost director de cabinet al prefectului din Târgu Mureş a postat pe pagina personală de Facebook o lozincă afişată în Germania nazistă în timpul protestelor împotriva guvernului Boc. „Arbeit macht frei” (Munca te eliberează – n.r.) a fost mesajul pentru care Mircea Munteanu Nicolae a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu amendă contravenţională de 1.000 de lei, după ce reprezentanţii acestei instituţii s-a autoseziat în acest caz.
Așa că, posesori ai Facebook, vă rog să aveți grijă ce postări faceți – sunt sigură că nimeni nu vrea să ajungă în fața instanței de judecată pentru câteva rânduri scrise aiurea. Iar pedepsele pot fi înspăimântătoare

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions