Guvernul a luat decizia de a crește salariul minim brut de la 1 octombrie 2023, urmând ca de la 1 ianuarie 2024 să avem parte de o nouă creștere.
De la 1 octombrie 2023, salariul minim brut va crește de la 3000 la 3300 de lei.
Totuși, din această sumă de 300 de lei, angajații din România vor rămâne la salariul net cu doar 93 de lei, restul de 207 lei vor merge la stat sub formă de taxe.
Dacă trendul de majorare al salariului minim brut se va păstra și în ianuarie, atunci brutul va ajunge la 3.750 lei, iar netul, adică ceea ce ia efectiv angajatul în mână, va ajunge la 2.231 lei. Această creștere înseamna un plus de 333 de lei pentru salariat și 417 lei în plus în buzunarul statului, informează Antena 3 CNN.
Măsuri agreate luni seară în coaliția de guvernare:
1. Impozit de 1% pentru cifra de afaceri pentru IMM cu cifra de afaceri sub 300.000 lei, 3% pe cifra de afaceri pentru IMM cu cifra de afaceri peste 300.000 lei, până la plafonul de 2,5 milioane lei.
2. Nu se majorează TVA la alimente şi medicamente
3. TVA crește de la 5 la 19% pentru cluburi, săli de sport şi festivaluri, dulciuri,
3. Nu va exista niciun produs sau serviciu cu TVA mai mare de 19%
4. Impozitul pe venit va rămâne 10%
5. Impozitul pe profit va fi tot de 16%
6. TVA rămâne la 5% pentru energia termică
7. TVA pentru fotovoltaice va creşte de la 5 la 9 la sută
Marcel Boloş a precizat că momentul în care vor intra în vigoare modificările care vizează TVA depinde de momentul în care măsurile fiscal-bugetare vor fi aprobate, existând posibilitatea ca unele să intre în vigoare de la 1 octombrie, altele de la 1 ianuarie 2024.