Conecteaza-te cu noi

Actual

Sâmbătă, mare show aviatic pe aeroportul Mihail Kogălniceanu

Published

on

La 8 ani de la ”Thunder over the Black Sea”, un spectaculos show aerian desfășurat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, sâmbătă,  13 iulie a.c. sunteți invitați la un alt eveniment aerian de excepție. Este vorba despre ”Black Sea Air Show”, care se află la prima sa ediție, și care se va desfășura începând cu ora 12.30.

La acest eveniment vor participa piloți de la Aeroclubul Român, Forțele Aeriene Române, Regional Air Services.

Potrivit informațiilor postate pe pagina de facebook a aeroportului, aeronavele Eurofighter Typhoon, aparținând Italian Air Force și-au anunțat participarea la Black Sea Air Show! Eurofighter Typhoon este un avion multi-rol de vânătoare bimotor.

Este de precizat faptul că  Italian Air Force efectuează la Mihail Kogălniceanu misiuni de poliție aeriană alături de aeronave ale Forțelor Aeriene Române. Pe lângă avioanele Eurofighter Typhoon ale Italian Air Force, vor mai evolua în aer și aparatele de zbor ale Forțelor Aeriene Române: MiG 21 Lancer, F16 si IAR 330 Puma.

Advertisement

Astăzi a fost și lansarea oficială a evenimentului, la care au participat reprezentanți ai partenerilor americani din Baza militară de la Mihail Kogălniceanu, dar și francezi și elvețieni, regizori și producători ai unui film ce se va turna în luna august la Constanța, Mamaia și chiar pe aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța!

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions