Connect with us

Actual

Sâmbătă se donează sânge la Școala din Limanu! Este implicată și biserica

Publicat

la

Centrul  Regional  de Transfuzii  Sanguine  Constanța, Primăria  comunei Limanu,  Școala Gimnazială Nr 1  din localitatea Limanu și Parohiile: Sf Nicolae  Limanu, Sf. Apostoli Petru și Pavel – 2 Mai,  Sf. Mucenic și Arhid. Ștefan – 2 Mai II  organizeaza sâmbătă 02.03.2019, între  orele 08.30-13.30, o acțiune de donare de sânge.

Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din localitățile Limanu și 2 Mai și din orice localitate învecinată care doresc să  îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani (pentru prima donare 18-60 de ani, în funcție de evaluarea medicală) cu greutatea peste 50 kg (în funcție de înălțime, constitutie), care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă etc.    

Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de: – 7 tichete de masă pentru produse alimentare; – o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, elevi, studenți și militari; – decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donarii între localitatea de domiciliu/reședinta înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge. 

 ”Vă așteptăm  sâmbătă, 02.03.2019, la  Școala Gimnazială Nr 1  din localitatea Limanu  cu un act de identitate valabil, între orele 08.30-13.30.”, precizează dr. Dobrotă Alina Mirella, director al CRTS Constanța.

Pentru a confirma prezența și informatii suplimentare vă rugăm să contactați: Pr. Ph. Beșleagă George Cristian:  0723331503, Pr. Ph. Măldăianu Laurențiu:  0786585632, Pr. Ph. Stângă Laurențiu:  0786585642.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Grav accident rutier în județul Tulcea. Un bărbat a ajuns la spital

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 7.15, în județul Tulcea a avut loc un accidebt rutier în care au fost implicate două autoturisme.

Pompierii ISU Delta Tulcea au fost solicitați să intervină pe Drumul Județean 229, în apropierea localității Iulia.

La fața locului s-au deplasat de urgență 3 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare, precum și o ambulanță SAJ.

În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar conducătorii auto. Cei doi bărbați, conștienți, cooperanți și neîncarcerați, în vârstă de 39 și 57 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ, însă doar cel mai în vârstă a fost preluat și transportat la spital.

”Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriei unuia dintre autoturisme și au curățat/degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.”, a precizat Nicolae Botezatu, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Masca de protecție, OBLIGATORIE în tot județul Constanța – document

Publicat

la data de

Scris de

În cadrul CJSU, ședință desfășurată duminică, 24 octombrie a.c., a fost votată hotărârea nr. 152. Aceasta prevede ca, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, CLSU ale U.A.T.-urilor din județul Constanța, să adopte hotărâri pentru dispunerea măsurilor de prevenire a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectând prevederile HG nr. 1090/2021, modificată prin HG nr. 1130/2021.

Concret, în tot județul Constanța, până la o nouă decizie a CJSU, masca de protecție devine obligatorie în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spațiile publice deschise, oriunde se formează aglomerări de persoane.

Totodată, CLSU al U.A.T. Agigea va respecta prevederile Ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 7884/22.10.2021 privind instituirea carantinei zonale.

Măsurile se aplică începând cu data de 25.10.2021, ora 00.00, pe perioada stării de alertă, până la adoptarea unor dispoziții contrare.

Iată documentul:

Download (PDF, Unknown)

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Bărbat prins băut la volan în Lumina

Publicat

la data de

Scris de

În cursul nopții trecute, un bărbat din comuna Lumina a fost prins beat la volan. Transportat la spital, acesta a refuzat să i se preleveze mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 1.30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe DN 22, în localitatea Lumina, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În această cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: