Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Societate

Săptămâna 6. BE.SAFE vine cu teatru, filme și un concert de muzică tradițională românească

Published

on

În cadrul celei de-a șase săptămâni a Stagiunii Estivale BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanța 2020, organizată de Teatrul de Stat Constanța și Consiliul Județean Constanța cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța au loc mai multe spectacole.

Luni, 24 august, de la ora 21.00, în Parcul Arheologic va rula filmul Babyteeth (2019), în regia lui Shannon Murphy. Filmul va dura 2 ore.

Babyteeth este un film australian de comedie-dramă, din 2019, regizat de Shannon Murphy după un scenariu de Rita Kalnejais. 

Marți, 25 august, de la ora 21.00, în Parcul Arheologic va rula filmul Corpus Christi (2019). Acesta va dura 1 oră și 55 de minute.

Advertisement
palaz

Corpus Christi este un film de dramă polonez din 2019 regizat de Jan Komasa și scris de Mateusz Pacewicz. A avut premiera la Zilele Veneției 2019. De asemenea, a fost prezentat în secțiunea Cinema mondial contemporan la Festivalul Internațional de Film din 2019.

Joi, 27 august, de la ora 21.00, Teatrul Fani Tardini din Galați prezintă spectacolul Îmblânzirea Scorpiei, după William Shakespeare . Acesta va avea loc la Teatrul de vară Soveja.

Vineri, 28 august, de la ora 21.00, Asociația Bell Artte prezintă spectacolul Fă-mi loc, în regia lui Radu Beligan. Spectacolul se va desfășura în Parcul Arheologic, de la ora 21.00.

Fă-mi loc spune povestea a doi tineri ce se regăsesc în ajunul Crăciunului în cușeta unui tren de noapte. Ea, o fată singură, șarmantă, aventurieră, el, un bărbat cu principii, pus in fața unui eveniment neprevăzut ce-i va răsturna întreaga existență.

Hazardul îi aduce pe Manuel si Camilla împreună, doi oameni ce nu au aparent nimic în comun, ceea ce va genera nenumărate “scântei”. Însă amandoi caută să înțeleagă și să SE înțeleagă, amândoi au nevoie să se destăinuie, și mai mult, amândoi au nevoie de a se vindeca de singuratate.

Advertisement
palaz

Sâmbătă, 29 august, vor avea loc două spectacole. Primul dintre ele este susținut de actorii Teatrului pentru Copii și Tineret ”Căluțul de Mare” Constanța. Este vorba despre spectacolul Rățușca cea urâtă, care va începe la ora 19.00, pe Scena Perla din Mamaia. Durata spectacolului este de 45 de minute.

De la ora 21.00, pe scena Teatrului de vară Soveja, Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea prezintă spectacolul D ale Carnavalului, de IL Caragiale.

Duminică, 30 august, vor avea loc tot două spectacole. Primul dintre ele va fi prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret ”Căluțul de Mare” Constanța, pe scena Perla din Mamaia. Este vorba despre spectacolul Cei trei purceluși,  după Serghei Mihailov, care va dura 55 de minute.

De la ora 20.30, Asociația Antiqua va prezenta un concert de muzică tradițională românească. Este vorba despre Concertul Grigore Leșe și Taraful de Caliu. ”De la Leșe la Caliu. Muzică tradițională românească”. Spectacolul se va desfășura pe scena Teatrului de vară Soveja și va dura două ore.

Accesul la spectacole va fi pe bază de bilete ce pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand Nr. 11).

Advertisement
palaz

Programul casei de bilete de la Teatrul de Stat Constanța este miercuri – duminică, orele 9:00 – 12:00, 16:00 – 21:00.

Biletele pot fi achiziționate și de la casa de bilete a Teatrului de Vară Soveja, cu două ore înainte de începerea reprezentațiilor.

Stagiunea Estivală BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanța 2020, organizată de Teatrul de Stat Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și Primăriei Municipiului Constanța, cuprinde evenimente culturale diverse, ce se desfășoară în spații adecvate, în aer liber, până la începutul lunii septembrie. Partenerii stagiunii sunt Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” Constanța și Centrul Cultural Județean „Theodor T. Burada”. Sponsorii evenimentului sunt: AQUA CARPATICA, DOMENIILE SÂMBUREȘTI, CRAMELE RASOVA, FLORĂRIILE MAGNOLIA

Sănătatea populației rămâne prioritatea numărul unu, așadar toate evenimentele din cadrul stagiunii vor avea loc cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva contaminării cu Coronavirus.

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions