Conecteaza-te cu noi

Actual

Șase tineri din județul Constanța, reținuți pentru tâlhărie calificată

Published

on

Șase tineri din județul Constanța au fost reținuți pentru tâlhărie calificată. Astăzi vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Urmare a cercetărilor privind săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie calificată, fapte comise în zilele de 11, respectiv 20 septembrie a.c., polițiști ai Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța au identificat 6 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, bănuite de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 14 octombrie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al polițiștilor Postului de Poliție Lumina, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța și localitatea Lumina, cele 6 persoane fiind conduse la sediu pentru cercetări.

În urma administrării probatoriului în cauză, cei 6 au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.

Advertisement

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul tehnic al Direcției de Operațiuni Speciale din Poliția Română și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Constanța.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions