Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Actual

Scandal în parcarea unui club din stațiunea Mamaia. Un bărbat a fost dus la spital

Published

on

În această dimineață, în jurul orei 06.15, polițiști din cadrul Poliției staţiunii Mamaia au fost sesizați, prin SNUAU 112, despre un scandal care a avut loc în parcarea unui club din stațiunea Mamaia.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, care se aflau în stare de ebrietate, au participat la scandalul în cauză. Conflictul a fost aplanat de către o echipă de jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române, care se afla în timpul exercetării atribuțiilor de muncă în zona menționată.

Astfel, jandarmii au sancționat contravențional persoanele în cauză, pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.

Unul dintre bărbații în cauză a fost preluat de ambulanță și transportat la S.C.J.U. Constanța, fiind în stare avansată de ebrietate și prezentând escoriații la nivelul palmelor și genunchilor.

Advertisement

”Precizăm faptul că până la acest moment, nici una dintre persoanle implicate n-a depus plângere.”, au declarat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions