Connect with us

Actual

Scandal între două familii din Culmea. O persoană a ajuns la spital

Maria Ionescu

Publicat

la

În cursul zilei de azi, în localitatea Culmea – orașul Ovidiu – a avut loc un scandal între două familii, în urma căruia o tânără de doar 23 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Potrivit primelor detalii, apelul la numărul de urgență 112 a venit în jurul orei 11.30.

Potrivit IPJ Constanța, un bărbat de 29 de ani a sesizat faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, un bărbat de 30 de ani a intrat în curtea casei și, în urma unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 23 de ani.

Aceasta a fost preluată de cadrele medicale și transportată la spitalul județean pentru îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii din Ovidiu au deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violente.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Laurențiu Duţă, INTERNAT de URGENŢĂ la spital după ce a înghițit jumătate dintr-un tacâm de plastic

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de ieri, am postat un text referitor la faptul că un consumator a ingerat o bucată din tacâmul de plastic cu care mânca, după care a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Detaliile le puteţi citi mai jos:

(Video) Un consumator a ingerat o bucată din tacâmul de plastic cu care mânca

După câteva ore de la această postare, pe pagina de facebook a lui Laurenţiu Duţă a fost postat următorul text, care nu necesită nici un fel de adăugiri sau explicaţii:

“MARE ATENŢIE la tacâmurile din plastic cu precădere la cele albe. Datorită faptului că sunt din ce în ce mai subţiri sunt un real pericol pentru sănătatea noastră. Eu am păţit-o în urmă cu două săptămâni în seara dinaintea unui concert 3 Sud Est în Piteşti. Am comandat mâncare la hotelul unde eram cazat şi în timp ce serveam, furculiţa din plastic s-a rupt şi o bucată ascuţită din ea s-a înfipt în esofag. Am ajuns la spitalul de urgenţă din Piteşti dar acolo neavând endoscop, decât în timpul zilei, a trebui să plec imediat spre Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti unde prin endoscopie mi s-a extras bucăţica de plastic din esofag.


M-am recuperat rapid şi concertul l-am reprogramat după doua zile.
Situaţia putea fi mai gravă dacă bucata de plastic ingerată ajungea în stomac astfel putând provoca o perforaţie intestinală.
Am scris aceste rânduri ca un avertisment, în speranţa că acest tip de tacâmuri albe din plastic foarte subţire să nu mai fie comercializat pentru că reprezintă un real pericol pentru fiecare dintre noi.
Sănătate, dragii mei!”, a scris Laurenţiu Duţă.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Percheziţii la Năvodari. 1.000 de kg articole pirotehnice, confiscate

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanța au efectuat o percheziție la punctul de lucru al unei societăți cu profil dezmembrări auto. 1000 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate.

Astăzi, 14 noiembrie a.c., politiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al I.P.J. Constanța au efectuat o percheziție la punctul de lucru al unei societăți cu profil dezmembrări auto, situată pe raza orașului Năvodari.

În acest context, polițiștii au identificat aproximativ 1000 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3 si F4, depozitate fără îndeplinirea condițiilor legale.

În urma verificărilor, s-a stabilit că bunurile în cauză ar aparține unei societăți din Năvodari, aceasta fiind autorizată pentru a efectua operațiuni cu articole pirotehnice, fără a avea însă dreptul de a depozitare astfel de produse pirotehnice.

Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, conform art. 37, lit. a) din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Update: În urmă cu puţină vreme, Biroul de presă al IPJ Constanţa  a completat datele referitoare la acţiunea din cursul zilei de azi:

Din primele verificări a rezultat faptul că, în locația unde funcționa și o societate comercială cu profil dezmembrări auto, se afla un depozit neautorizat, în care o altă societate închiria un spațiu unde depozita, fără drept, articole pirotehnice.

Mandatul de percheziție a fost pus în aplicare în mod legal, fiind identificată locația în care se afla cantitatea de articole pirotehnice, care a și fost ridicată, în vederea confiscării.

Menționăm faptul că la activitate nu a fost necesară intervenția trupelor speciale, ci au participat polițiști din cadrul S.A.E.S.P..

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

(Video) Un consumator a ingerat o bucată din tacâmul de plastic cu care mânca

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de azi, inspectorii ANPC  au verificat condiţiile de ambalare a tacâmurilor din plastic, într-o fabrică din judeţul Argeş, care le livrează la nivel naţional, după ce un consumator a ingerat o bucată de tacâm de plastic.

Potrivit comisarului Horia Constantinescu, de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, acţiunea este în desfăşurare, pe baza trasabilităţii produselor.

“Operatorul a încălcat art.7 lit a) a 5 liniuţă din og 21, aplicat art.50, alin 1 lit a – şi a fost amendat cu 20.000 de lei. Ca sancţiune complementară s-a dispus închiderea temporară a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni aplicată potrivit art.56 alin 1-lit a şi alin 2- lit b din og 21.”, a precizat Horia Constantinescu.

O persoană a fost supusă unei intervenţii chirurgicale după ce a ingerat o bucată de tacâm din plastic.

“Condiţiile de ambalare individuale sunt greu de imaginat, vorbind de lucruri a căror igienă şi sterizilare este esenţială. Interesant este că nu există niciun standard de calitate a plasticului, nici măcar la nivel european. Am procedat inclusiv la notificare din partea României, în condiţiile în care riscurile pot fi enorme.”, a precizat Horia Constantinescu.

.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: