Conecteaza-te cu noi

Administratie

Scandal la Hârșova. Primarul Ionescu amenință că lasă viceprimarul opoziției fără atribuții!

Published

on

Consilierii locali din Hârșova se întrunesc, astăzi, în prima ședință din acest mandat. Cu această ocazie, ar trebui tranșată problema viceprimarului. Pe de o parte, primarul Viorel Ionescu spune că vrea să continue tot cu Dumitra Stan, cea care a ocupat funcția și până acum. Mai mult decât atât, Ionescu amenință că dacă opoziția îndrăznește să pună viceprimarul, el nu îi va delega nicio atribuție

„Astăzi, la ora 17, am convocat prima ședință a noului consiliu local, în cadrul căreia se va alege și viceprimarul orașului. Așa cum este și firesc, pentru că Hârșova a ales continuitate, PNL-ul va avea o propunere pentru funcția de viceprimar, tot în persoana doamnei Stan Dumitra, o persoană în care am încredere și alături de care am făcut echipă și în mandatul trecut. Cred, în continuare, că Hârșova are nevoie de liniște și de o echipă care să asigure continuitate. Este posibilă, însă, și constituirea unei majorități care să impună un viceprimar al opoziției, dar care nu va avea atribuții și care va încasa o indemnizație degeaba, doar pentru a fi împotriva primarului. O astfel de majoritate o calific ca fiind împotriva hârșovenilor, nu a mea. Eu voi putea gestiona activitatea și fără viceprimar, nu ar fi prima dată, dacă majoritatea Consiliului Local va dori acest lucru, însă indemnizația acestuia va fi suportată de hârșoveni.“, a scris Ionescu pe Facebook.

Declarația primarului nu este întâmplătoare, în condițiile în care edilului orașului Hârșova nu are majoritate necesară pentru a-și impune omul. Configurația Consiliului Local arată o egalitate perfectă între PNL-ul primarului și PSD. Ambele formațiuni dețin câte opt mandate de consilier. Cea care poate înclina balanța în Consiliul Local este fostul președinte al Judecătoriei Hârșova, Mariana Pelelungă, care a câștigat un mandat de consilier local din partea PRO România.

Potrivit surselor din Consiliul Local Hârșova, în afara propunerii primarului, PSD ar urma să vină cu Emil Paraschiv de la PSD pentru postul de viceprimar.

Advertisement

Consilieri Hârșova:

  1. Bulancea Viorel PSD
  2. Bucșan Maria PSD
  3. Dia Ionel PSD
  4. Paraschiv Emil PSD
  5. Purice Gabriela PSD
  6. Ene Stăncuța PSD
  7. Pastea Marian PSD
  8. Pelivan Adrian PSD
  9. Stan Dumitra PNL
  10. Ticu Gabriel PNL
  11. Chivu Alexandru PNL
  12. Codreanu Ramona PNL
  13. Geoglovan Ana-Maria PNL
  14. Ali Emrin PNL
  15. Margineanu Geanina PNL
  16. Lăcustă George PNL
  17. Pelelungă Mariana PRO ROMÂNIA

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions