Conecteaza-te cu noi

Actual

Scandal pe terenul de sport al Colegiului Național de Arte ”Regina Maria”

Published

on

În urmă cu puțină vreme, conducerea Colegiului Național de Arte ”Regina Maria” din Constanța a transmis un comunicat de presă, potrivit căruia azi, în jurul orei  13.30,  pe terenul de sport al unității școlare a avut loc un incident neplăcut.

O fostă elevă a colegiului, în vârstă de 25 de ani, a intrat în dialog cu un grup de elevi de liceu.

Dialogul a degenerat în conflict şi unul dintre elevi a agresat-o fizic. Persoana a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost apelat serviciul de urgenţe.  Echipajul SMURD a acordat primul ajutor şi a transportat persoana la spital.

Conducerea scolii a informat I.S.J. Constanţa şi a dispus convocarea în regim de urgenţă a consiliului clasei din care face parte elevul, pentru data de 1.11.2018, ora 10.00, în cadrul căruia se vor stabili sancţiunile ce vor fi aplicate conform legislaţiei în vigoare.

Advertisement

La rândul său, IPJ Constanța a transmis că ”polițiștii constănțeni s-au deplasat la o unitate de învățământ din municipiul Constanța unde reprezentanții instituției respective au precizat faptul că o fosta eleva a liceului ar fi fost transportata la spital cu ambulanța. Polițiștii nu au constatat comiterea nici unei infracțiuni în cazul de față.”

Rămâne de văzut ce anume se va întâmpla mâine la ședința de la Colegiul Național ”Regina Maria”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions