Conecteaza-te cu noi

Administratie

Scandalul achiziționării conductelor de la CET. Făgădău, acuzat de liberali că își umflă mușchii doar în scop electoral

Published

on

Șeful consilierilor locali din Constanța ai PNL, Adriana Arghirescu, l-a acuzat pe primarul Decebal Făgădău că a ignorat invitația PNL de a lămuri, astăzi, în cadrul unei întâlniri, aspecte legate cumpărarea rețelei de la CET.

„Lipsa de viziune, superficialitatea cu care tratează problemele orașului și indiferența lui Decebal Făgădău dăunează grav Constanței și constănțenilor. După ce a țipat ca din gură de șarpe că liberalii blochează proiectul de hotărâre care prevede aprobarea cumpărării rețelei de transport a energiei termice de la Electrocentrale Constanța SA, Făgădău a fost invitat de consilierii locali PNL să expună pe larg acest demers pentru ca problema să fie clarificată și rezolvată. Primarul trebuia doar să vină în fața Comisiei pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și a libertăților cetățeanului din cadrul Consiliului Local Constanța și să prezinte o expertiză tehnică și strategia de reabilitare a rețelei de termoficare. În loc să coopereze și să dezamorseze cât mai repede această situație, Decebal Făgădău a ales să își arate mușchii și să convoace o altă întâlnire după bunul său plac. Acest război al orgoliilor început de Decebal Făgădău este nociv pentru cetățenii orașului și nu face decât să arate că primarul a intrat în campanie electorală și nu îi pasă decât să obțină un nou mandat cu orice preț. Nu vom intra în jocul acestui primar care, după ce demonstrat că nu este capabil să atragă fonduri europene nici cât o comună din județ, acum se dă de ceasul morții că pierde zeci de milioane de euro pentru un proiect pe care nici nu l-a depus. Apreciem promptitudinea conducerii Electrocentrale Constanța SA care a oferit comisiei detaliile tehnice pentru a înțelege cât de importantă este preluarea rețelei de termoficare la municipalitate. Vom merge și la întâlnirea de joi cu Decebal Făgădău și vom încerca să avem un dialog civilizat și constructiv chiar dacă primarul insistă să genereze un scandal inutil“, a scris Arghirescu pe Facebook.

Amintim că aleșii locali din Constanța ai PNL au convocat astăzi, 20.08.2019, ora 14:00, a.c., o ședință de urgență a Comisiei pentru administrație publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și a libertăților cetățeanului din cadrul Consiliului Local Constanța. Liberalii spun că Decebal Făgădău este așteptat la lucrările acestei comisii pentru a da lămuriri legate de proiectul de hotărâre care prevede aprobarea cumpărării rețelei de transport a energiei termice de la Electrocentrale Constanța SA.

În schimb, Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, i-a invitat, la rândul său, pe consilierii locali la o întâlnire informală pe tema preluării magistralelor de transport a energiei termice de la Electrocentrale Constanța S.A. Întâlnirea a fost programată de Făgădău joi, 22 august 2019, începând cu ora 14:00, în sala ovală a Instituției Prefectului.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions