Conecteaza-te cu noi

Actual

Şcoală EXCLUSIV online pentru elevii din judeţul Constanţa

Published

on

Începând de azi, 9 noiembrie, toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța vor adopta scenariul 3 de funcționare pentru 30 de zile.

Acest lucru se desfăşoară în conformitate cu Ordinul MEC privind suspendarea activităților care presupun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar nr. 5972/8.11.2020 și cu Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Așadar, un număr de 108.496 de preșcolari și elevi, alături de 7.668 de cadre didactice își vor desfășura activitățile didactice în sistem on-line.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, în colaborare cu partenerii educaționali, au fost întreprins demersurile necesare pentru ca procesul de învățare să își păstreze coerența și consistența în aceste condiții date de situația epidemiologică înregistrată la nivel național.

Advertisement

Începând cu luna martie a acestui an și până în luna septembrie, la nivelul județului nostru s-au achiziționat 5.171 de dispozitive pentru învățarea on-line, obținute prin eforturile managerilor instituțiilor școlare, care au încheiat diverse colaborări cu autoritățile locale, agenții economici și organizațiile non-guvernamentale (fonduri proprii, fonduri UAT, sponsorizări, donații).

Prin aplicarea Hotărârii nr. 370/2020 privind aprobarea Programului național Școala de acasă și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru Ministerul Educației și Cercetării 5.689 de dispozitive vor fi asigurate în această perioadă, cu prioritate pentru copiii care provin din medii defavorizate.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța asigură, prin Hotărârea de Guvern nr. 756 – Educația în siguranță, un număr de 170 de tablete și aproximativ 192 de laptopuri, alături de alte dispozitive solicitate de unitățile de învățământ din județ: sisteme tablă interactivă și videoproiector (132), camere web (78), camere streaming (91), routere (192), switch-uri (42), imprimante (31) etc.

La acestea se vor adauga dispozitivele achiziționate de către unitățile de învățământ, în parteneriat cu administrația publică locală prin Hotărârea de Guvern nr. 144/2020– privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-CoV-2. Data deschiderii apelului a fost 02.11.2020, iar dispozitivele fie au fost achiziționate, fie pot fi achiziționate în perioada următoare, pentru ca apoi sumele să fie recuperate prin proiect.

Tot în privința dotării cu dispozitive electronice, prin Proiectul pentru Învățământul Secundar ROSE se achiziționează 2433 de laptopuri, 213 sisteme tablă interactivă și videoproiector, 280 de camere pentru videoconferință.

Advertisement

În acest moment, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța li s-a solicitat directorilor unităților de învățământ o situație clară cu privire la modul în care se derulează procesul didactic începând de astăzi, precum și o actualizare a procedurii proprii de funcționare, în baza scenariului 3 de activitate.

De precizat este că unitățile de învățământ funcționează utilizând platforme educaționale care permit derularea de activități on-line, de tip sincron sau asincron. Managerii școlari au achiziționat dispozitive, astfel încât cadrele didactice pot susține activitatea didactică din sala de clasă, apelând la laptopuri, table smart, videoproiectoare. Pentru situațiile excepționale în care dispozitivele nu au fost furnizate încă, directorii au identificat diverse modalități de derulare a procesului instructiv-educativ, în funcție de resursele de care dispun. Menționăm că acest sistem de funcționare este reglementat prin Metodologia-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

“Le mulțumesc colegilor directori și profesori pentru toate eforturile depuse în vederea organizării adecvate a activităților din instituția școlară. Buna colaborare, profesionalismul și implicarea fiecăruia au constituit premise în gândirea unui proces de învățare on-line care să le transmită încredere elevilor și părinților acestora. Inspectoratul Școlar Județean Constanța monitorizează în permanență desfășurarea activității didactice în vederea promovării exemplelor de bună practică și a îmbunătățirii aspectelor care necesită acest lucru. Le recomandăm colegilor de la catedră o activitate prin care să se alterneze tipurile de organizare, pentru a se asigura și un stil de viață sănătos al elevilor.”, a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions