Conecteaza-te cu noi

Administratie

Scrisoare către Făgădău. Consilierul local al PNL Mihaela Andrei: „Constanța a devenit un cuib al corupției“

Published

on

Consilierul Local al PNL Mihaela Andrei i-a trimis o scrisoare primarului Constanței, Decebal Făgădău, în care îi face o radiografie a celor patru ani de mandat în fruntea administrației locale. Semnatarul scrisorii spune că „orașul Constanța a devenit un cuib al corupției“. Scrisoarea este semnată de toți consilierii locali ai PNL.

„Suntem în anul 2020. Un an electoral și cu multe emoții. Mai ales pentru PSD care, de 20 de ani, ține speranțele acestui oraș la nivelul de povești electorale. A fost meritul vostru că ați rezistat și v-ați menținut puterea, în timp ce orașul Constanța a devenit un cuib al corupției. Zilele acestea, se va termina mandatul celor 4 ani. Și să speram că, odată cu ei, și o epocă. Începând cu 2016, atunci când municipiul Constanța a ales un nou primar, noi, consilierii PNL, am sperat la alt tip de abordare privind ședințele Consiliului Municipal. Ne-am amăgit amarnic. După 4 ani, vă putem spune că rămâneți doar un învățăcel al mentorului spiritual al dumneavoastră, Radu Mazăre. Rămâneți doar o figură care nu înțelege valorile democrației și rolul opoziției.

Domnule, încă primar al Constanței, suntem în anul 2020 și Constanța avea, până acum, de îndeplinit o serie de obiective, obiective care, după cum bine cunoașteți, au fost ratate. Aveați obligația să puneți în aplicare proiecte în ceea ce privește reabilitarea tuturor clădirilor care se află în subordinea primăriei Constanța, dar nu ați făcut acest lucru. Observăm cum, săptămânal, aruncați electoral în ochii opiniei publice comunicate, prin care anunțați investiții de milioane de euro, în timp ce, mai bine de 7 ani, ați fost doar ”băiatul cu mapa” al lui Mazăre. Ne întrebăm de ce nu publicați lista completă a tuturor instituțiilor care ar trebui reabilitate, conform noilor norme europene, fără să jucați celebrul joc de manipulare ”Bățul și morcovul”.

Ca și consilieri ai opoziției, în acești 4 ani, am încercat să fim oameni care reprezintă o voce în Consiliul Local, pentru cetățenii care i-au ales, și nu doar. Timp de 4 ani am încercat să criticăm ceea ce este de criticat, să venim cu soluții unde putem și să avem o colaborare instituțională în beneficiul cetățenilor Constanței. Ați învățat lecția de la părintele spiritual, Radu Mazăre, aceea că opoziția trebuie redusă la tăcere, ignorată și batjocorită. Cam aceasta a fost atitudinea, domnule încă-primar-al-Constanței. Rolul opoziției nu este de a vă da jos scamele de pe sacou, așa cum fac unii din preajma dumneavoastră.

Advertisement

Domnule încă-primar-al-Constanței, au fost nenumărate apeluri, atât în ședințele Consiliului Local Municipal, cât și prin intermediul presei, teme de interes local, probleme ale cetățenilor, soluții, evident toate ignorate, sau mai degrabă ”rezolvate” în stilul caracteristic pe care l-ați patentat după celebra donației, în urma căruia ați primit și apelativul ”Făgădău-cică-dau”. Este josnic modul în care ați procedat cu acea așa-zisă donație, în care v-ați arătat o față grobiană și un suflet lacom după putere, după atenție publică, chiar și în momente în care oamenii suferă. Nimic nu contează pentru dumneavoastră, domnii de la PSD, în afară de putere. Asta ați arătat constănțenilor de-a lungul anilor, pentru că orașul involuează haotic, spațiile verzi sunt betonate, ați retrocedat tot ce era de retrocedat apropiaților camarilei voastre, care, peste noapte, au devenit milionari.

Domnule încă-primar-al-Constanței, ați patentat furtul tactic, ați fardat realitatea și ați rămas un continuator ferm al politicilor lăsate de predecesorul dumneavoastră. Ați avut o obsesie a cultului personalității, în acești 4 ani, astfel încât orice idee din partea opoziției trebuia înăbușită, minimalizată, în timp ce, pe de altă parte, în culisele primăriei, puneați în aplicare soluțiile venite din partea noastră.

Un oraș cu acest tip de comportament și cu tactici minimaliste, fără obiective pentru ceea ce va veni peste 10-20 de ani, veți rămâne doar ”băiatul cu mapa” care mimează donații, visează proiecte și promite soluții. De asemenea, ați transformat Primăria Constanța într-un loc de promovare a nulităților în poziții-cheie, care fac umbră degeaba prin birourile primăriei și rezolvă problema cu pumnul.

Domnule încă-primar-al-Constanței, suntem în an electoral și este finalul unui mandat, însă noi sperăm să fie finalul unei epoci.  La sfârșit de mandat, vă spunem, cu amărăciune, că viața Constanței continuă, indiferent de jocurile mici și mizerabile pe care le faceți, un exemplu recent fiind modul în care ați procedat cu celebra pasarelă din km 4-5, în ultima ședință. Din 2019, consilierii PNL s-au zbătut pentru un proiect care să vină în ajutorul locuitorilor din cartierele Km 4-5 și Poarta 6. A fost o propunere pentru o soluție viabilă, pe care ați ignorat-o cu bună știință. Proiectul a stat prin sertarele primăriei, așa cum au stat și alte proiecte propuse de consilierii PNL. Este timpul să înțelegeți că cei care sunt aleși în Consiliul Local reprezintă vocea cetățenilor, de aceea, acea pasarelă ar fi fost o soluție a unei probleme stringente din zonă, care există de mai bine de 20 de ani. Nu este singurul exemplu prin care jocurile mărunte, pe care le faceți în culise, blochează soluții pe care constănțenii le așteaptă, indiferent dacă au votat PNL sau PSD.

Mai este puțin. Noi am răbdat 4 ani. Constănțenii au votat timp de 20 de ani PSD la Constanța. Poate, într-un final, veți culege, cu vârf și îndesat, tot ce ați semănat în acești ani“, se arată în scrisoare consilierului local al PNL.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions