Advertisement
Politica

Scut în jurul corupților. Stelian Ion: „PSD și AUR votează împotriva prelungirii termenelor prescripției speciale“

Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă a parlamentarilor USR privind extinderea, cu o dată și jumătate, a termenului prescripției speciale, una dintre cele 12 inițiative legislative ale programului de reformare a justiției propus de USR.

Susținând inițiativa în Plenul Senatului, deputatul USR Alexandru Dimitriu a afirmat că propunerea USR este una echilibrată: extinderea termenului la o dată și jumătate peste cel general nu o măsură abuzivă, ci o adaptare la realitatea dosarelor mari de corupție și criminalitate economică, unde complexitatea probatoriului și durata procedurilor depășesc adesea termenele  actuale.

„Este clar pentru toți românii că statul eșuează în a-i pedepsi pe infractori, pe corupți. Sistemul judiciar, din păcate, nu reușește să ducă la capăt anchetele și judecățile astfel încât să se încadreze în actualul termen de prescripție. Singura ieșire din acest impas este majorarea termenului de prescripție specială astfel încât de-alde Vanghelie, Vâlcov, Nelu Iordache, Bogdan Olteanu să nu mai scape de răspunderea penală. Statul român trebuie să îi protejeze pe cetățenii corecți nu pe cei certați cu legea care comit infracțiuni”, a declarat deputatul Alex Dimitriu, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Deputatul USR Constanța și fost ministru al Justiției, Stelian Ion:

„Statul român trebuie să își protejeze mai bine cetățenii cinstiți de infractori. Închiderea unor dosare cu prejudicii de zeci sau chiar sute de milioane de euro, pe motivul intervenirii prescripției răspunderii penale, a revoltat o țară întreagă.

Consecvent în lupta pentru o justiție eficientă și echitabilă, USR a inițiat o propunere legislativă menită să reducă riscul apariției unor astfel de situații. Din păcate, proiectul a fost respins de Senat. Urmează alte 11 propuneri ale USR în domeniul justiției. Veți putea vedea și de această dată cine susține cu adevărat o justiție independentă și cine apără actualul sistem oligarhizat din justiție.“

Amintim că USR a inițiat un pachet de 12 proiecte legislative ce au ca scop să contribuie la dezoligarhizarea justiției și întărirea luptei împotriva corupției, prin creșterea transparenței, responsabilității și meritocrației în sistemul judiciar, în contextul în care, în ultimul an, atât presa, cât și societatea civilă și reprezentanți ai sistemului judiciar au atras atenția asupra capturării Justiției și concentrării deciziei în mâinile unor grupuri de influență, iar Ministerul Justiției nu a furnizat nicio soluție concretă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța anunță reluarea demonstrațiilor cultural-educative cu cinci delfini

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța, anunță… Read More

5 minute ago

Sute de amenzi, aplicate în numai o săptămână de Poliția Locală Constanța

Primăria Constanța anunță că în perioada 25.05.2026 - 31.05.2026, polițiștii locali au continuat acțiunile zilnice… Read More

56 de minute ago

Finanțiștii din întreaga țară anunță un mega protest joi, 4 iunie. Motivul? Proiectul noii legi a salarizării

Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor, afiliată la Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor SEDLEX, organizație reprezentativă… Read More

o oră ago

Pe ce cheltuie România cele 16,68 miliarde de euro din programul SAFE

Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare presupune alocarea către… Read More

17 ore ago

Scandal în zona Tomis 3 din Constanța. Mai mulți bărbați au fost duși cu duba la sediul poliției

Astăzi, 2 iunie, în jurul orei 14.15, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 au… Read More

18 ore ago

USR: PSD se aliază cu AUR și PACE ca să-l pună pe omul lui Adrian Năstase la conducerea ICR

PSD s-a aliat cu extremiștii pro-ruși din Senat și a reușit să o impună pe… Read More

19 ore ago