Conecteaza-te cu noi

Politica

Se extinde rețeaua de drumuri a județului Constanța. Deputatul Crușoveanu (PNL), noutăți legate de proiectul Alternativa Techirghiol

Published

on

Marian Crusoveanu

Se va extinde rețeaua de drumuri a județului Constanța, cu o lungime totală de aproximativ 34,6 km, prin implementarea a două proiecte în valoare de aproximativ 140 de milioane de lei, informează deputatul PNL de Constanța, Marian Crușoveanu.

“Pe lângă Alternativa Techirghiol, vom avea două noi rute de care vor beneficia constănțenii, dar și toți cei care doresc să ajungă în sudul litoralului românesc în perioada aglomerată a anului. Astfel, se va construi un drum ce va conecta localitățile Tuzla și Biruința (DJ391) iar al doilea tronson va lega localitățile Techirghiol și Arsa. Bugetul alocat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, susține aceste investiții, consolidând astfel angajamentul PNL pentru dezvoltarea durabilă a județului Constanța. Încă un angajament al PNL Constanța, bifat cu succes! Subliniez din nou ideea următoare: investițiile în dezvoltarea infrastructurii contribuie la stimularea creșterii economice, generarea de locuri de muncă și îmbunătățirea calității vieții în comunitățile locale”, scrie parlamentarul constănțean în mediul online.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions