Advertisement
Societate

Se modifică programul de furnizare a apei potabile în localitatea Mihail Kogălniceanu

Ca urmare a monitorizării continue a parametrilor de funcționare a sistemului de alimentare cu apă din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, și a analizei consumurilor înregistrate în ultimele zile, RAJA S.A. a decis modificarea programului de furnizare a apei potabile, în sensul că se reduce perioada de sistare a apei.

Începând cu data de 7 august, alimentarea cu apă se va desfășura în regim normal pe parcursul zilei, furnizarea urmând să fie sistată pe timpul nopții, doar în intervalul orar 24.00 – 5.00.

Măsura a fost adoptată în urma constatării că, în actualele condiții de consum, este suficientă sistarea furnizării apei pe o durată de 5 ore pentru a permite refacerea stocului de apă din cele două rezervoare de stocare (2 x 1.000 mc), astfel încât necesarul populației să poată fi asigurat pe parcursul zilei.

”Subliniem că RAJA S.A. va continua să monitorizeze îndeaproape evoluția consumului și nivelurile din rezervoare, iar revenirea la regimul de furnizare non-stop va fi posibilă imediat ce parametrii tehnici o vor permite.

Facem din nou apel la toți consumatorii să utilizeze apa potabilă în mod rațional și strict pentru nevoile gospodărești, în conformitate cu legislația în vigoare, pentru a evita creșterea consumului peste capacitatea sistemului și, implicit, necesitatea instituirii unor noi restricții în furnizarea serviciului.

Reamintim că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer – cum ar fi irigarea grădinilor, umplerea piscinelor, spălarea curților, teraselor sau a altor suprafețe exterioare –  contravine contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și conduce la creșterea consumului peste capacitatea maximă a sistemelor de alimentare, ceea ce agravează situația.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare RAJA S.A.

Precizări din partea RAJA referitoare la legislația în vigoare

În acest context, precizăm că legislația în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuite prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodărești:

  • art.4 din Legea nr.241/2006 a serviciului de apă și de canalizare, republicată:

(1) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodărești ale populației, ale instituțiilor publice, ale operatorilor economici și, după caz, pentru combaterea și stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.

(4) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menționate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilități față de necesarul de apă potabilă al localităților, stabilit potrivit prescripțiilor tehnice în vigoare.

(6) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi stropitul străzilor și al spatiilor verzi, spălatul piețelor și al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor și consumul tehnologic al unităților industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.

  • art. 10 din Legea nr. 107/1996 – Legea apelor (actualizată):

(1) Satisfacerea cerințelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri. De asemenea, au prioritate, faţă de alte folosinţe, alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum şi debitele necesare menţinerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic.

(4) Apele subterane, corespunzătoare calitativ, sunt resurse strategice destinate în primul rând pentru alimentarea cu apă a populaţieişi animalelor, precum şi pentru asigurarea igienei şisănătăţiipopulaţiei. Aceste ape pot fi utilizate şi în alte scopuri, numai în baza autorizaţiei de gospodărire a apelor.

(4^1) Utilizarea în scop de irigaţii a apelor subterane este permisă numai în zonele unde nu există ape de suprafaţăşi numai din primul strat acvifer cu potenţial hidrogeologic (stratul freatic), pe baza studiilor hidrogeologice întocmite sau expertizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

”Având în vedere prevederile legale enunțate mai sus, recomandăm abonaților să utilizeze raţional apa potabilă, numai în scopurile prevăzute în contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă, respectiv consum menajer pentru satisfacerea nevoilor gospodăreştişi să evite utilizarea acesteia în scopuri recreative, agricole sau pentru întreținerea suprafețelor exterioare. Aceste activități cauzează dificultăți în asigurarea continuității și în condiții optime de presiune a furnizării apei!”, au precizat reprezentanții companiei.

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Bărbat băut zdravăn, depistat la volanul unui autoturism în stațiunea Vama Veche. A fost implicat într-un eveniment rutier

Un bărbat băut bine a fost depistat, în cursul nopții trecute, la volanul unui autoturism,… Read More

2 minute ago

Constanța, peste Budapesta și Milano la indicatorii financiari analizați de Fitch. Orașul pregătește investiții de 3,6 miliarde de lei

Municipiul Constanța primește o evaluare financiară favorabilă din partea Fitch Ratings, una dintre marile agenții… Read More

31 de minute ago

Intervenție RAJA în zona Pescărie din municipiul Constanța. Vezi unde nu este apă potabilă

În cursul acestei dimineți, 7 august, a survenit o avarie la nivelul sistemului de alimentare… Read More

35 de minute ago

NIBIRU găzduiește primul Guinness World Records pentru cea mai mare porție de aripioare de pui servită la un eveniment

România intră în Guinness World Records™️ cu un nou record la categoria Largest Serving of… Read More

o oră ago

O nouă zi, o nouă încercare de scufundare a celor patru barje în Dunăre. Autoritățile încearcă să limiteze scăderea nivelului apei din zona Cernavodă

Autorităţile continuă operaţiunile pentru scufundarea în Dunăre a celor patru barje încărcate - două la… Read More

2 ore ago

(Update) Pompierii constănțeni sunt în alertă. O persoană a dispărut în mare, între Tuzla și Costinești

O persoană a dispărut în mare, între Tuzla și Costinești, în zona Farului de la… Read More

2 ore ago