Conecteaza-te cu noi

Societate

Se oprește apa în Zona Peninsulară din municipiul Constanța

Published

on

apa taraita

Pentru realizarea lucrărilor de remediere a unei avarii în regim de urgență la nivelul  sistemului centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile mâine, marți, 19 mai, în intervalul orar 8.00-14.00. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Piața Ovidiu și Zona Peninsulară a municipiului Constanța (inclusiv Faleza Cazinoului și Portul Turistic Tomis).

După ora 14.00, în zonele afectate, furnizarea apei se va face cu presiuni scăzute până a doua zi, miercuri, 20 mai, ora 8.00 dimineața. În funcție de consumurile înregistrate, este posibil ca la etajele superioare ale imobilelor să se înregistreze lipsa apei la robinete.

Lucrările vizează înlocuirea unui tronson din conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, din Piața Ovidiu. Intervențiile complexe se vor desfășura pe o lungime de aproximativ 70 metri, pe un teren unde sunt pozate și alte rețele de utilități, ceea ce îngreunează desfășurarea intervențiilor. La finalul procedurilor de înlocuire a segmentului avariat se vor realiza și cuplările necesare la sistemul centralizat.

”Rugăm utilizatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat consumatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea distribuției apei potabile la parametrii optimi în cel mai scurt timp.  La finalul operațiunilor, furnizarea apei se va realiza progresiv în zonele afectate.

Informăm abonații că, în urma manevrelor de golire și reumplere a rețelei, pot apărea temporar modificări de aspect ale apei, precum turbiditate sau schimbări de culoare. În aceste situații, recomandăm evitarea utilizării pentru consum și folosirea acesteia doar în scopuri casnice și menajere, până la limpezirea completă.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare RAJA SA.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions