Conecteaza-te cu noi

Actual

Se va construi o școală modernă în satul Poiana

Published

on

După cum v-am informat la începerea noului an școlar, elevii din satul Poiana au început cursurile în incinta Centrului Cultural, care a fost recnt renovat și este în foarte bună stare de funcționare. Însă mulți dintre voi vă veți întreba de ce anume s-a luat această decizie. Ei bine, era imperios necesar acest lucru dat fiind faptul că vechea școală în care învățau copiii era foarte veche, avea aproape 100 de ani, era constuită din chirpici și nu mai era nici sigură și nici în pas cu nevoile elevilor. Din acest motiv, primarul oraușlui Ovidiu, George Scupra, de care aparține satul Poiana, împreună cu consilierii locali au decis să construiască o nouă școală. Aceasta va fi finalizată până anul viitor. „Avem deja finanțare pentru această clădire. Vom semna contractul în cel mai scurt timp, în toamna aceasta. Vom pregăti terenul, iar din primăvară vom începe lucrările. Este o investiție de aproape 14 miliarde lei vechi. Vom construi și o grădiniță în același corp. De asemenea, vom construi un teren de fotbal”, a spus primarul George Scupra.

Cum va arăta viitoarea școală?

Imobilul va avea o suprafață desfășurată de 379 metri pătrați și va avea numai parter. Infrastructura va fi de tip fundații continue. Suprastructura va fi tip pereți portanți din zidărie confinată. Planșeul va fi din beton armat. Compartimentarea se face cu pereți din zidărie. Acoperișul va fi de tip șarpantă din lemn, cu învelitoare din țiglă presată cu piese de ventilare a straturilor, parazăpezi și piese de ventilare a conductelor. Clădirea va fi izolată termic cu polistiren expandat de 10 centimetri și se va finisa cu tencuială decorativă. Glafurile exterioare vor fi din PVC alb. Scările de acces în clădire sunt din beton și se vor finisa cu granit. În sălile de clasă pardoseala va fi tip parchet laminat stratificat. Pardoseala din grupuri sanitare, holuri și camera tehnică se va realiza cu gresie porțelanată, plăci de 50×50 cm, fără rosturi. Pereții vor fi prevăzuți cu lambriu laminat cu o înălțime de 1,5 m în sălile de clasă și pe coridoare, respectiv cu faianță de 2 metri înălțime în grupurile sanitare. Tavanul și pereții se finisează cu vopsea lavabila. Tâmplăriile interioare vor fi din lemn tip MDF cu finisaje din furnir, la cancelarie și la sălile de curs. În spatiile tehnice și în grupuri sanitare vor fi uși din PVC cu placă PAL. În camera centralei termice se va monta ușă rezistentă la foc, metalică. În curtea clădirii se va amenaja, așa cum spuneam, un teren de fotbal. Acesta va avea suprafața de 840 metri pătrați și va avea gazon artificial multifilar. Va fi și o zonă de spectatori, prevăzută cu bănci. Terenul de sport va fi împrejmuit cu gard din plasă metalică bordurată. Lângă terenul de fotbal se va amenaja un spațiu de recreere pentru școlari în suprafață de 463 metri pătrați, prevăzut cu gazon natural și dotat cu bănci și leagăne. În spațiul de recreere se vor planta arbori. Locul de joacă deja existent situat în fața clădirii, în suprafață de 305 mp, va fi completat cu un strat de nisip în grosime de 10 cm. Accesul în curtea clădirii se va face dinspre strada Albatros. Pentru accesul auto se va amenaja o zonă de acces asfaltată în suprafață de 395 mp. Zona pietonală, în suprafață de 353 mp, se va amenaja cu pavaj grosime 4 cm. În zonă se vor planta arbuști decorativi. La intrare în clădire se amenajează un trotuar din beton în suprafață de 116 mp. Terenul pe care este amplasată clădirea va fi împrejmuit cu un gard din panou din tabla cutată pe țeavă pătrată, încastrat în fundație de beton de 30 cm. Valoarea proiectului este de 1.452.031 lei (inclusiv TVA). Acest obiectiv este aprobat de către Ministerul Dezvoltării Regionale în lista obiectivelor de investiții finantațe prin PNDL 2017-2020 cu valoarea alocată de la bugetul de stat de 1.286.918,36 lei (inclusiv TVA).

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions