Conecteaza-te cu noi

Actual

Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare va intra în renovare

Published

on

În urma articolelor apărute în mass media în cursul acestei zile, referitoare la situația din secția exterioară Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța, conducerea unității medicale face următoarele precizări:

În cel mai scurt timp secția va intra în renovare. A fost deja efectuată  o evaluare tehnică și, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, urmează demararea lucrărilor (reparații grupuri sanitare, acoperiș, montare tarket etc ). Până în momentul de față au mai fost efectuate igienizări, s-au achiziționat paturi noi, saltele, noptiere și mese.

Clădirea, care datează din anul 1950 și este recunoscută sub numele de “Casa Agronomului”, necesită lucrări de reabilitare. Acestea vor fi efectuate fără întreruperea activității medicale. Concomitent cu lucrările de reparații, se va lucra la proiectul necesar unei clădiri noi, care să respecte standardele de calitate.

Precizările vin în contextul în care, în urmă cu două ore presa locală publica următorul text:

Advertisement

Imagini HORROR de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions