Connect with us

Actual

Ședință MAI: Controale la sânge pe litoral și la festivaluri după tragedia de la Saga. Ce spune ministrul Bode

Published

on

Avem primele concluzii din ședința convocată de Lucian Bode după tragedia de la festival. Vor fi mobilizate mai multe forțe de ordine și vor fi controale la sânge pe litoral și la evenimentele anunțate în perioada următoare. Toate acestea, după ce un tânăr a murit la Festivalul Saga din Capitală și alții au ajuns în stare gravă la spital în urma consumului excesiv de droguri.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, că anul trecut au fost întocmite peste 7.000 de dosare penale pentru consum de droguri, deţinere ilegală de droguri şi substanţe interzise, iar teoria că MAI nu a fost prezent activ la Festivalul Saga este una “falsă”.

“Au fost 73.000 de participanţi, 129 de dosare penale, 119 de dosare pe consum, deţinere ilegală de droguri şi de substanţe interzise – acestea sunt cifre care spun totul despre activitatea MAI din cele trei zile. Teoria că MAI nu a fost prezent activ în acest eveniment este una falsă. Am avut peste 400 de efective, zilnic, în cele trei zile de festival. Am stabilit măsuri privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Vom reevalua activităţile de colectare a datelor, vom pregăti suplimentar personalul MAI, vom stabili calendarul evenimentelor cu public numeros şi acolo vom avea o prezenţă sporită a efectivelor MAI. Vom pregăti organizatorii de evenimente, pentru că este nevoie să avem o comunicare foarte bună şi (…), foarte important, vom comunica public, pentru că nu este normal şi este incorect pentru structurile MAI să se pună întrebarea, retoric, în spaţiul public, ‘Ce aţi făcut în acest domeniu?’, când pe linia prevenirii am avut zeci de mii de elevi care au intrat în proiectele noastre, în proiectele ANA, am avut sute de mii de voluntari, sute de mii de persoane la care am ajuns cu informaţii şi tot ce au însemnat proiectele de prevenire”, a arătat ministrul Lucian Bode citat de realitatea.net.

Potrivit acestuia, în 2021, structurile MAI au destructurat 52 de grupări infracţionale şi au trimis în judecată peste 1.600 de persoane, iar 2,8 tone de droguri au fost confiscate.

foto: ziare.com

Comments

comments