Conecteaza-te cu noi

Administratie

Sediul SPIT de pe strada Sulmona a fost MUTAT. Viceprimarul Cocargeanu: Au fost reduse semnificativ cheltuielile“

Published

on

Viceprimarul municipiului Constanța Florin Cocargeanu a declarat că unul dintre obiectivele pe care și le-a propus de la preluarea mandatului l-a reprezentat reducerea semnificativă a cheltuirii banului public și eficientizarea serviciilor din cadrul Primăriei ce revin în atribuțiile sale. Astfel, în urma unei analize pe care a făcut-o, în decursul anului trecut, a identificat că administrația locală cheltuia anual aproximativ 500.000 de euro din banii publici doar pentru chiriile a două sedii SPIT, cele de pe strada Sulmona și bulevardul Tomis.

„Imediat am căutat soluții pentru a schimba această situație. Astfel, am decis ca de la 1 ianuarie 2022 să nu mai prelungim contractul de închiriere pentru sediul de pe strada Sulmona, unde era plătită o chirie de 15.000 de euro lunar, și să relocăm Agenția fiscală și a Serviciului ce funcționau în spațiul respectiv. În aceste condiții, Agenția fiscală nr. 3 a fost mutată în sediul de pe str. Ștefan cel Mare, din centrul comercial Tomis Mall, unde în prezent este plătită o chirie lunară de numai 1.500 de euro.“, a spus Cocargeanu.

Viceprimarul Constanței a punctat că, prin această schimbare, a fost mutată și arhiha SPIT, care este depozitată acum în condiții decente.

„Această mutare nu doar că a redus semnificativ cheltuielile, ci ne-a permis să reorganizăm întreaga arhivă a SPIT care, la momentul respectiv, era divizată în cadrul mai multor sedii administrație, fără a fi respectate toate normativele prevăzute de lege, în unele locuri fiind chiar expuse factorilor de deteriorare. Acum, arhiva a fost mutată într-un singur sediu ce respectă toate standardele și condițiile cerute de lege pentru arhivare, siguranța documentelor, protecție la incendiu, inundație sau deteriorare.

Advertisement

Noua arhivă SPIT este, la momentul actual, cea mai modernă dintre cele ale instituțiilor publice din județul Constanța și eficientizează fluxul de lucru, economisind timp prețios în activitățile administrative ce au legătură cu îndeplinirea obligațiilor fiscale sau de personal.

Totodată, vreau să amintesc și despre demersul de relocare a activității SPIT Constanța din sediul de pe Bd. Tomis unde este plătită o chirie lunară de 27.000 de euro. Activitatea instituției va fi mutată într-una dintre clădirile istorice ale orașului, de pe strada Mercur nr. 10, administrată de RAEDPP, astfel fiind eliminată complet chiria pentru spațiu. În prezent, lucrările de renovare sunt într-un stadiu avansat. Prin acest proiect reușim să redăm orașului frumusețea arhitecturală a unei clădiri istorice, să eficientizăm activitatea unei instituții și să reducem considerabil cheltuirea banilor publici.

Am demonstrat că SPIT Constanța poate oferi în continuare servicii de calitate tuturor contribuabililor cu reduceri importante de costuri, fără diminuarea condițiilor de lucru pentru funcționari, chiar cu îmbunătățirea acestora prin proiecte de modernizare cum ar fi noua arhivă.“, a mai spus Cocargeanu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions