Conecteaza-te cu noi

Administratie

Șeful CJ Constanța lasă primăriile fără bani. A retras din convocator proiectele privind alocarea de fonduri comunităților locale

Published

on

Este fierbere în administrațiile locale din județul Constanța. Astăzi, cu puțin timp înaintea ședinței Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu, președintele administrației județene, a retras de pe ordinea de zi proiectele privind alocarea de fonduri comunităților locale.

Este vorba despre proiectele 15 și 16, respectiv proiectul privind repartizarea pe unitati administrativ-teritoriale a unor sume din cote defalcate din impozitul pe venit in anul 2020 pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala, pentru sustinerea programelor de infrastructura care necesita cofinantare locala, precum si pentru cheltuielile de functionare pe care unitatile administrativ-teritoriale din judet, in mod justificat, nu le pot finanta din veniturile proprii, inclusiv din impozitul pe venit repartizat si din sume defalcate din taxa pe valoare adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale și proiectul privind repartizarea pe unitati administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din TVA pe anul 2020, pentru finantarea cheltuielilor privind drumurile judetene si comunale.

Ambele proiecte au fost inițiate de Horia Țuțuianu, președintele CJ Constanța și tot el le-a și retras din convocator.

Surse din cadrul Consiliului Județean Constanța au declarat pentru “Ordinea.ro” că Țuțuianu nu mai are majoritate în Consiliu și îi este frică de rezultatul votului. Mai mult decât atât, aceleași surse ne-au dezvăluit că primarii sunt nemulțumiți deja de această decizie, știut fiind faptul că, în această perioadă, administrațiile locale abia se descurcă să facă rost de fonduri pentru funcționare, de finanțarea proiectelor nici nu se mai pune problema.

Advertisement

Contactat telefonic, Horia Țuțuianu, șeful CJ Constanța, a declarat că decizia îi aparține în totalitate și că cele două proiectel se vor regăsi pe ordinea de zi a unei ședințe pe care o va convoca săptămâna viitoare.

“Era târziu pentru ca proiectele să mai ajungă pe site și eu doresc să rămân transparent. Le vom pune pe site (proiectele n.r.) și se vor regăsi pe ordinea de zi a unei ședințe pe care o voi convoca săptămâna viitoare. Proiectele au fost inițiate de mine și îmi asum că decizia retragerii de pe ordinea de zi îmi aparține”, a spus Horia Țuțuianu pentru “Ordinea.ro”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions