Actual Slide

Șeful OPC Constanța, amenințat de ginerele patronului de la Cuptorul cu plăcinte: „Multe lumânări vor arde pentru sănătatea ta!”

Iul 16, 2017 Mihaela Tîrpan

Inspectorul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, este unul dintre cele mai interesante și comentate personaje din peisajul public local. După ce a închis restaurantele unor oameni de afaceri importanți din Constanța și stațiunile de pe litoralul românesc pentru neregulile găsite în locațiile pe care aceștia le administrează, Constantinescu a primit amenințări prin mesaje private.

Constantinescu a făcut publice mesajele ce i-au fost transmise din partea ginerelui lui Gheorghe Pelehra.

Iată mesajele:

„Nu voi depune plângere. Nu am de ce! Câinii latră, șobolanii chițăie, caravana trece și ANPC își face treaba. Nu îmi este frică de astfel de acțiuni. Mi-am asumat tot când am coborât în arenă. Lupta cu șobolanii nu trebuie trecută în războiul cu jegul”, a declarat șeful OPC Constanța.

Amintim că, OPC a decis închiderea locației lui Pelehra din Satul de Vacanță pentru grave abateri de la nomele de igienă și depozitare a alimentelor. Astfel, vestita locație Cuptorul cu plăcinte rămâne închisă, indiferent de încercările lui Pelehra.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments

comments

Mihaela Tîrpan

About The Author

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!