Conecteaza-te cu noi

Actual

Senatorul Moga a obținut promisiunea premierului pentru un spital nou la Constanța

Published

on

În fiecare săptămână, atunci când pe site-ul Spitalului Județean Constanța se publică un comunicat de presă cu internările, mă duce gândul la senatorul Nicolae Moga și la planurile sale, rămase deocamdată fără soluție, privind construirea unui nou spital. Și la acest sfârșit de săptămână au ajuns la Unitatea de primiri urgențe din cadrul Spitaluli Județean 1293 de pacienți. În urma investigațiilor de specialitate, 325 dintre ei au fost internați pe diferite secții medicale. Cele mai multe persoane au fost preluate de medicii de la Cabinetul UPU Interne, 543, din care 116 au fost internate. Nici copiii nu au lispit, din păcate, de pe holurile unității de primiri urgențe: 375 de micuți au ajuns la spital cu diferite probleme medicale. În urma investigaţiilor de specialitate au fost spitalizaţi 93 dintre aceștia. În același interval, 32 pacienți au fost preluați de medicii de la Camera de Resuscitare, din care 26 au fost internați. La UPU Traumatologie au fost aduse 173 de persoane, din care 15 au rămas internate.

Când se va construi un nou spital?

Sunt foarte multe persoane care ajung la spital, în fiecare anotimp. Ce-i drept, vara sunt mai multe prezentări.  Pentru atât de mulți bolnavi din Constanța și din țară personalul este insuficient, ambulanțele sunt extrem de vechi, iar problemele medicale din ce în ce mai avansate. În aceste condiții, se impune construirea unui spital nou, așa cum s-a tot discutat în ultimii ani. Numai că s-a vorbit și s-a tot vorbit, dar nimic nu s-a întâmplat. Nici un spital nou nu s-a ridicat și nu e nici pe cale de a fi construit. L-am sunat pe senatorul Nicolae Moga pentru a-i lua o scurtă declarație vizavi de acest subiect. ”Știți că pentru cele trei spitale, care se construiesc cu fonduri europene în țara noastră, au început lucrările. Constanța nu a obținut atunci șansa de a avea un nou spital, cu toate că am precizat în documentele pe care le-am transmis guvernului că vara se dublează numărul de persoane care ajung la spital. Dar mă cunoașteți și știți că nu renunț asa de ușor la proiectele mele. La întâlnirea de săptămâna trecută, de la hotelul Phoenicia, la care au participat și primul ministru, și dl. Dragnea, am stat de vorbă cu ei despre spitalul din Constanța. Și am obținut promisiunea șefului PSD că cel de-al patrulea spital care se va construi va fi la Constanța. Poate că am presat mai tare decât trebuia, dar avem nevoie de un  nou spital. Dacă nu vom obține fonduri guvernamentale, poate vom reuși să facem ceva cu fondurile Primăriei Constanța. Eu nu renunț la un nou spital pentru județul Constanța”, ne-a declarat senatorul Nicolae Moga.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions