Conecteaza-te cu noi

Politica

Senatorul Remus Negoi a depus la Parlament o nouă inițiativă legislativă de încurajare a participării elevilor la orele de sport

Published

on

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a depus la Parlament, alături de alți doi colegi, o nouă inițiativă legislativă de încurajare a participării elevilor la orele de sport și protejare a sănătății copiilor. Este vorba de instituirea unui mecanism de control în ceea ce privește acordarea scutirilor medicale pentru orele de sport.

„63% din populația țării noastre nu face niciodată̆ exerciții fizice sau sport, comparativ cu 46% media UE, conform analizei efectuate în cadrul Strategiei naționale a sportului. În acest context, am depus ieri, împreună cu colegii mei, deputatul Tudor Pop și senatorul Cristian Ghica inițiativă legislativă care are drept scop încurajarea participării elevilor la orele de sport și instituirea unui mecanism de control în ceea ce privește acordarea scutirilor medicale pentru orele de sport.

În urma unui studiu efectuat în şcoli şi licee cu privire la acordarea scutirilor medicale pentru orele de educație fizică au reieșit următoarele concluzii:

     ▪️mai mult de 50% dintre școlile gimnaziale și licee supuse studiului au acordat scutiri medicale pentru un interval mai mare de timp (mai mult de 4 ore de curs);

     ▪️ acest lucru indică faptul că elevii scutiți prezintă afecțiuni mai complexe, fiind necesar și avizul medicului de specialitate în acordarea scutirilor medicale.

Există o tendință îngrijorătoare în cadrul școlii de a evita participarea la orele de sport, iar acest lucru are efecte negative asupra sănătății și asupra calității vieții în general.

În prezent scutirea de la orele de sport se face prin adeverinţă eliverată de:

      medicul cabinetului şcolar;

      medicul de familie;

      medicul de specialitate;

      unitatea sanitară în care elevul a fost internat.

Proiectul pe care l-am propus are următoarele prevederi:

Scutirile medicale temporare de la orele de educație fizică și sport, se eliberează de către medicul unității de învățământ sau, în lipsa acestuia, de către medicul de familie. În cazul scutirii temporare a elevului sau studentului de la orele de sport pe o perioadă mai mare de patru ore consecutive de curs, adeverința medicală se eliberează de către medicul unității de învățământ sau, în lipsa acestuia, de către medicul de familie, în baza istoricului medical consemnat în fișa medicală de un medic specialist, atașat respectivei adeverințe.“, spune Negoi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions