Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a declarat că, la mai bine de 6 luni de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, unitatea medicală nu a fost încă redeschisă şi nu se ştie ce se întâmplă cu medicii cărora le-au expirat detaşările. De aceea, spune parlamentarul constănțean, a adresat o interpelare ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, în plenul Senatului, pe tema personalului medical, pe care l-a întrebat:
Ce demersuri întreprinde pentru a rezolva situaţia angajaţilor de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, care, în timpul panemiei de COVID, au lucrat în condiţii grele până epuizare?
Cum se va implica în procesul de redeschidere a spitalului, de o importanţă vitală pentru constănţeni şi nu numai?
„Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a trecut prin momente tragice, incendiul devastator din 1 octombrie 2021, în urma căruia au înregistrat pierderi de vieți omenești, dar și pierderea funcționării acestui spital vital pentru municipiul Constanța, și nu numai. S-au împlinit șase luni de la acel groaznic accident și spitalul încă nu este funcțional, nu este deschis. Vizita ministrului Sănătății din luna ianuarie 2022 a arătat imaginea dezastrului în care se află spitalul, dar și momentele extrem de grele prin care au trecut cei care lucrează acolo….Tragedia nedeschiderii spitalului se suprapune cu o alta. Începând cu 1 aprilie 2022, o parte a personalului care a fost angajat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța nu mai are loc de muncă. Este vorba de medici și asistente care au lucrat în cele mai grele condiții până la epuizare.“, a spus senatorul Remus Negoi în interpelare.