Conecteaza-te cu noi

Politica

Senatorul Remus Negoi: „Noi, cei din USR PLUS, nu vom susține un nou PNDL cu alocări din pix!“

Published

on

Senatorul de Constanța al USR-PLUS, Remus Negoi, a declarat că formațiunea din care face parte nu va susține un nou PNDL cu alocări din pix!“

„Susținem dezvoltarea localităților rurale din România, dar nu prin programe de tip PNDL care înseamnă risipa banilor publici pe criterii politice. Banii din PNDL 1 și 2 au ajuns în buzunarele baronilor locali. Nu vrem să fim părtași în replicarea unor practici de alocări discreționare de bani către clientela de partid și cu investiții fără cap care nu au dus nicăieri la dezvoltarea reală a zonelor rurale.

Am mers în judeţ de foarte multe ori. În foarte multe comune există plăcuţe care anunţă că “aici sunt banii dvs”, vorba unui “clasic”. Din păcate, PNDL-urile s-au dovedit doar instrumente de împărţit banii clientelei de partid. Cu zero efecte benefice pentru oameni.

Atâta timp cât nu există nişte criterii clare, transparente şi echitabile, noi nu vom susţine PNDL.

Advertisement

În ciuda declarațiilor din spațiul public nu a existat un acord în coaliție pe acest program. USR PLUS susține organizarea unei dezbateri largi pe tema programului de dezvoltare locală pentru a nu repeta ceea ce a făcut PSD.

Având în vedere ceea ce s-a întâmplat cu PNDL 1 și 2, nu putem să ne batem joc în continuare de banii oamenilor, de aceea cerem criterii foarte clare de acordare a banilor publici și un mecanism transparent de alegere a proiectelor care să nu depindă de pixul politic al ministrului Dezvoltării.

USR PLUS a cerut deja în ședința de Guvern o evaluare a rezultatelor PNDL 1 și 2 și propune reluarea subiectului la următoarea ședință a coaliției cu cifre pe masă.“, spune Negoi.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions