Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Politica

Sentință FINALĂ pentru Ludovic Orban: Procurorii cer ÎNCHISOARE cu EXECUTARE

Published

on

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) va pronunţa luni decizia definitivă în dosarul în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, este acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru că i-ar fi cerut omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu 50.000 de euro pentru finanţarea campaniei sale electorale pentru Primăria Capitalei. La ultimul termen al procesului, procurorii au cerut condamnarea lui Orban la un an de închisoare cu executare. În 31 ianuarie 2017, liderul PNL a fost achitat în acest dosar, decizia fiind luată de un complet de trei judecători al instanţei supreme.

“Mă consider nevinovat. Nu am abuzat de influenţa politică. Nu am făcut nici cea mai mică aluzie la această funcţie. Nu am avut niciun moment intenţia de a beneficia de finanţare ilegală. Nu e Biblia aici, dar v-am jurat. Am încredere în capacitatea dumneavoastră de a judeca”, le-a spus Orban judecătorilor, la ultimul termen al procesului, din 19 februarie, de la completul de cinci judecători al ICCJ.

La rândul său, procurorul DNA a cerut instanţei condamnarea liderului PNL la un an închisoare cu executare, susţinând că s-a folosit de funcţia pe care o avea în PNL pentru a obţine foloase necuvenite, iar înregistrările ambientale completează denunţul depus împotriva lui de către omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Liderul PNL a afirmat că are încredere în completul de judecată şi în faptul că în România există domnia legii. El a mai spus că nu are niciun motiv să creadă că poate fi modificată decizia de achitare pronunţată de instanţa de fond.

Advertisement

“Cred că oamenii publici trebuie să se desprindă de considerentele de natură personală, de frustrările, răzbunările proprii, de interesele ascunse pe care le au. (…) Eu nu m-am comportat precum alţi oameni politici care în momentul în care au fost chemaţi la DNA au început să atace DNA. Decizia mea a fost de a renunţa la toate funcţiile de conducere pe care le aveam în partid şi Parlament, de a renunţa la candidatura la Primărie. Nu am candidat la Parlament până nu am primit un verdict din partea instanţei de fond. Nu cred că m-aţi văzut pe mine venind la Curtea Supremă cu bodyguarzi, nu cred că m-aţi văzut ameninţând procurori şi judecători”, a afirmat Ludovic Orban, potrivit News.ro.

Orban a fost trimis în judecată în 17 mai 2016, de către procurorii DNA, care l-au acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a obţine foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului, în 1 martie 2016, Orban, atunci prim-vicepreşedinte al PNL, l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara acelui an, când deputatul fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Capitalei.

În 20 martie, când s-a întâlnit cu omul de afaceri, Orban i-ar fi cerut 50.000 de euro în numerar, “nu în vreo modalitate legală, precum şi cu depăşirea plafonului stabilit prin Legea finanţării partidelor politice”, cerând ca banii să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA.

În 11 aprilie 2016, ziua în care a fost pus sub control judiciar, Orban a anunţat că îşi retrage candidatura la Primăria Capitalei şi demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, el rămânând deputat până la încheierea mandatului, în decembrie. În 18 iunie, Ludovic Orban a fost ales al optulea preşedinte post-decembrist al Partidului Naţional Liberal.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions