Connect with us

Stiri

Sfaturi importante pentru zilele caniculare

Maria Ionescu

Publicat

la data de

 

Meteorologii ne avertizează că urmează câteva zile caniculare, cu temperaturi ridicate, de 34 / 36 de grade Celsius, valul de căldură se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat și pe cale de consecinţă va fi depăşit (ITU)  pragul critic de confort termic de 80 de unităţi. Pentru prevenirea efectelor negative cauzate de temperaturile ridicate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al Judeţului Constanţa, recomandă populaţiei să respecte următoarele măsuri preventive: – Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice); – Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00; – Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare; – Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici); – Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); – mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

– Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare; – Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală; – Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei; – Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie; – Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme; – Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră; – Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente; – Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Prevenirea incendiilor în perioadele caniculare

În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile judeţene sau locale din zonele cu risc crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituţiilor din zonele menţionate trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă: – Identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi a lipsei de precipitaţii, urmând a se stabili măsurile de protecţie specifice. – Asigurarea şi verificarea zilnică a instalaţiilor de stingere şi a rezervelor de substanţe stingătoare. – Asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră. – Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere, şi dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie. – Restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive. – Intensificarea activităţilor cu scop preventiv în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement. – Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept. – Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi. – Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare. – Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor. Apelaţi 112 pentru orice situaţie de urgenţă!

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Stiri

Avarie pe b-dul Al. Lăpușneanu din Constanța

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe bdul. Alexandru Lăpuşneanu, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 13 martie 2019, în intervalul orar 10,30- 15,00.

Sunt afectaţi de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Al. Lăpuşneanu – Suceava – Adamclisi – Soveja – Al. Lăpuşneanu precum şi punctele termice 122 şi 123.

”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților afectați pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.”, precizează Biroul de presă.

Comments

comments

Continuă să citești

Stiri

Trafic restricționat pe strada Decebal din Constanța

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi – 13 martie 2019, la conducta de alimentare cu apă, de pe strada Decebal, zona Club Farul, din municipiul Constanța, s-a impus restricționarea traficului auto pe această stradă, tronsonul cuprins de strada Mircea cel Bătrân şi Walter Mărăcineanu, în intervalul orar 09,00 -13,00.

Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

”Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.

Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de această lucrare, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.”, precizează Biroul de presă. 

Comments

comments

Continuă să citești

Stiri

Fără apă potabilă în zona Abator din Constanța

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a conductei  de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, în căminul de vane de pe strada Profesor Gheorghe Munteanu Murgoci, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi – 13 martie 2019, în intervalul orar 09,00 – 13,00.

Sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din zona Abator și Punctul Termic 155.

”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.”, precizează Biroul de presă.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: