Conecteaza-te cu noi

Actual

Simona Halep va fi ștearsă din clasamentul mondial și va trebui să o ia de la zero

Published

on

Chiar dacă mulți îi cântă prohodul, estimând că scandalul dopajului va însemna finalul carierei, Simona Halep ar putea să-și dorească să revină în circuitul sportiv, deși vârsta – a trecut de 30 de ani – poate fi un impediment major. Însă va fi infinit mai greu pentru Halep, care va fi nevoită să o ia de la zero. În caz de dopaj dovedit, tenismenii sunt șterși din clasamentul mondial, astfel că punctajul ei WTA va fi nul, relatează adevarul.ro

Simona Halep începe această săptămână pe poziția 12 WTA cu 2.661 puncte, după ce a fost depășită de franțuizoaica Caroline Garcia și de rusoaicele Kudermetova și Kasatkina. În funcție de suspendarea pe care o va primi – și e 99,9% că o va primi – românca va ajunge la coada clasamentului mondial, practic ca o jucătoare nou-intrată în circuit.

Va putea juca la turnee mici sau cu wild-card

După expirarea suspendării – pentru derivați EPO se dau cele mai drastice pedepse, între doi și patru ani – revenirea Simonei va putea fi realizată doar prin participarea la turnee minuscule sau prin wild-carduri primite de la organizatori.

Advertisement

Simona Halep a picat un test anti-doping la US Open 2022. Tenismena română a fost suspendată provizoriu de federația internațională, iar acum se pregătește să-și susțină nevinovăția în fața anchetatorilor. Cazul ei va va ajunge și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, a cărui decizie va rămâne definitivă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions