Connect with us

Societate

Societate din Năvodari, sancționată de Garda de Mediu cu amendă de 50.000 de lei. Vezi pentru ce

Published

on

50.000 lei amendă, desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială, pentru o societate din Năvodari.

Potrivit comisarului șef al Gărzii de Mediu Constanța, a fost efectuat un control pe strada Constanței, nr. 43 din Năvodari, la o societate care încearcă să construiască o spălătorie auto fără a deține toate documentele legale. Concret, firma nu are acte de la Mediu și nici autorizație de construire.

”Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța au efectuat un control în Năvodari pentru verificarea legalității unor lucrări de construire a unei spălătorii auto, constatându-se că este realizată fundația pe terenul respectiv. Din analiza documentelor a reieșit că nu exista act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, conform prevederilor Legii 292/2018.”, a precizat Steluța Popescu.

Societatea în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 50.000 lei și s-a dispus desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!