Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Societate din Portul Constanța, amendată de Garda de Mediu pentru emisii de praf și pleavă

Published

on

canopus

Societatea care operează cereale în Portul Constanța, zona Digul de Nord, a fost amendată astăzi cu 15.000 lei de Garda de Mediu Constanța pentru încălcarea prevederilor Legii 104/2011 privind protecția atmosferei. Este vorba despre compania Canopus Star SRL.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu, în perioada 26 – 27 decembrie, pe timpul operațiunilor de încărcare/descărcare cereale din barjă în buncărul de recepție și din siloz la nava maritimă, s-au produs emisii de praf și pleavă, antrenate eolian în atmosferă și dispersate în vecinătatea terminalului de cereale.

La verificîrile efectuate s-a constatat că drumurile de acces și cheul erau acoperite cu strat de pleavă și praf, nefiind luate măsuri de supraveghere a operării și functionalității instalațiilor de desprăfuire, pentru a se preveni dispersia de poluanți în mediu. De asemenea, nu se intervenise pentru curățarea platformelor și a suprafețelor afectate de depunerile de praf, iar benele de colectare a deșeurilor pulverulente erau pline și nu erau acoperite.

”Pe lângă sancțiunea maximă prevăzută de lege, au fost stabilite măsuri care vor fi verificate la termenele scadente.”, a precizat Steluța Popescu, comisar șef al Gărzii de Mediu Constanța.

Precizăm că valoarea amenzii este de 15.000 de lei. Valoarea minimă este 5.000 de lei, iar dacă se plătește în 15 zile este vorba de jumătate din minim, respectiv 2.500 de lei.

canopus

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions