Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

Șoferul beat urmărit de polițiști în Pecineaga, REȚINUT. Două autoturisme s-au răsturnat, iar cel al Poliției a luat foc

Published

on

sofer retinut

Șoferul beat care a fost ieri urmărit de polițiști, iar apoi s-a răsturnat cu autoturismul în Pecineaga a fost reținut de polițiștii IPJ Constanța. Acesta avea o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astăzi urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propuneri corespunzătoare.

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au reținut un tânăr, de 25 de ani, cercetat pentru comiterea faptelor.

Nu a oprit la semnalul polițiștilor

Astfel, la data de 20 august a.c., în jurul orei 9.00, cel în cauză a condus un autoturism pe strada Morii din localitatea Pecineaga și nu a oprit la semnalul de oprire efectuat de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia.

Întrucât acesta nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, echipajul de poliție a procedat la urmărirea acestuia.

La un moment dat, pe timpul deplasării, autoturismul urmărit a intrat în derapaj și s-a răsturnat.

Autospeciala de poliție s-a răsturnat și a luat foc 

Pentru a evita coliziunea cu autoturismul, autospeciala de poliție a efectuat o manevră în urma căreia a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a tuturor persoanelor implicate (doi polițiști din autospecială, conducătorul auto și un pasager din autoturism) aceștia fiind transportați la spital pentru investigații suplimentare.

În urma testării cu aparatul etilotest a tânărului de 25 de ani, a rezultat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Astăzi va fi prezentat procurorului de caz

În cursul zilei de ieri, 20 august a.c., în urma administrării probatoriului în cauză, persoana cercetată a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, 21 august, acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propuneri corespunzătoare.

Foto: Captură video

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions