Conecteaza-te cu noi

Actual

Soluții de trafic și rute mai eficiente către Asia, propunerea APMC către partenerii din Ungaria

Published

on

 

Cea de-a XII-a ediție a Zilei Portului Constanța la Budapesta, organizată anual de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA, s-a desfășurat miercuri, 3 octombrie 2018, în premieră, pe Dunăre, la bordul navei Budapest.

Cei peste 100 de invitați din Ungaria – reprezentanți ai porturilor de pe Dunăre, ai terminalelor de containere, companiilor din domeniul transporturilor și logisticii, traderi de cereale, alături de operatori din Portul Constanța, au căutat împreună noi posibilități de dezvoltare a afacerilor, soluții la problemele cu care se confruntă, noi parteneri și căi de colaborare eficientă.

Ambasadorul României în Ungaria, Marius Lazurca, a declarat că prin aceste acțiuni ale Portului Constanța, prin dialogul continuu cu partenerii ungari, se promovează transportul naval pe Dunăre, creșterea schimbului de mărfuri și dezvoltarea infrastructurii. „Portul Constanța aduce țările noastre împreună”, a spus diplomatul român.

Advertisement

Prezent la eveniment, Ionel Minea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a subliniat importanța Portului Constanța pentru economia țărilor din zonă, în special pentru cea a Ungariei, fiind principalul port de tranzit pentru mărfurile ungurești. Totodată, Ionel Minea a punctat că Portul Constanța și-a dovedit avantajele competitive legate și de fluviul Dunărea și eficiența pe rutele care ajung până în Asia și Orientul Îndepărtat.

Au fost evidențiate eforturile permanente ale CN APM SA Constanța de a îmbunătăți infrastructura și condițiile oferite clienților săi, în următorii 10 ani investițiile din Portul Constanța având o valoare de 800 milioane euro.

„Cei 12 ani de istorie a acestui eveniment au demonstrat pe deplin importanța contactelor directe între parteneri. Referitor la asigurarea condițiilor minime de navigabilitate pe Dunăre, Ministerul român al Transporturilor a reușit să determine reluarea dragajului șenalului navigabil pe zona bulgară. Efortul României nu trebuie să fie singular și ne dorim ca toate administrațiile să aibă responsabilitatea zonelor în care au atribuții”, a spus secretarul de stat.

Alexandru Crăciun, directorul comercial al CN APM SA Constanța, a fost cel care a prezentat partenerilor portului investițiile majore în derulare, dar și proiectele comerciale ale companiei. Au fost propuse noi soluții pentru transportul cerealelor pe Dunăre – premise pentru deschiderea de linii regulate de containere între Constanța și porturile ungare, rute mai eficiente către China din Portul Constanța, prin porturile

georgiene Batumi, Poti, Anaklia până în Baku, scurtând până la jumătate timpul de tranzit. Totodată, a fost anunțat stadiul avansat al discuțiilor pentru deschiderea de noi conexiuni de tip RO-RO cu Turcia.

Advertisement

În cadrul evenimentului, Chimpex, Comvex, CSCT, Socep, TTS și Silk Route Shipping au avut întâlniri de business cu parteneri ungari.

Evenimentul de la bordul navei Budapest a inclus și o expoziție de desene despre Portul Constanța a artistei de origine română Adela Kiss, absolventă a Academiei de Artă din Cluj. Aceasta a vizitat Constanța în luna iulie și a transpus fragmente ale portului pe coala de desen. În luna decembrie, desenele Adelei Kiss despre Portul Constanța se vor regăsi într-o expoziție care va fi deschisă la Budapesta.

În cursul aceleiași zile, delegația Portului Constanța a fost într-o vizită la terminalul de containere al portului Csepel, urmată de discuții aplicate pe problemele și situațiile ivite în transportul de containere dintre cele două țări.

Astăzi, 4 octombrie, este programată o dezbatere pe teme de actualitate în domeniul traficului de mărfuri vrac.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions