Conecteaza-te cu noi

Actual

Șpagă pentru operator dană! Femeia ce a primit circa 15.000 de euro, trimisă în judecată

Published

on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Danciu Oana cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada aprilie – august 2017, inculpata Danciu Oana, în mai multe rânduri și la diferite intervale de timp, a pretins și a primit de la o persoană (martor în cauză) mai multe sume de bani totalizând circa 70.000 lei (echivalentul a aproximativ 15.000 euro). În schimbul acestor bani, inculpata a afirmat că are influență asupra unor persoane din cadrul Șantierului Naval Constanța, Universității Maritime Constanța, Autorității Navale Române și Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale, pe care le poate determina să creeze anumite facilități martorului: angajarea pe postul de operator dană, promovarea unor examene, obținerea unui brevet de marinar etc. În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză. Menționăm că, anterior, inculpata a mai fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unei fapte similare (comunicat nr. 776/VIII/3 din 8 august 2017).

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions