Conecteaza-te cu noi

Politica

Spectacolul penibil al consilierilor PNL din cadrul Consiliului Local Municipal Constanța

Published

on

Consilierii locali municipali au fost convocați, astazi, in sedinta ordinara a lunii Septembrie. Primarul Decebal Fagadau a întârziat sa intre in sala de sedinta in jur de 30 de minute si, cu putin inainte ca edilul sa ajungă, aleșii PNL au decis sa părăsească sala. Nu sa plece, ci sa iasa doar pe hol. Au reusit sa atragă atenția, dupa ce consilierul independent Andrei Popescu le-a transmis colegilor din CLM ca nu este corect ca primarul sa nu ii respecte!

Liberalii au revenit, dupa ce primarul Fagadau i-a anunțat personal ca a ajuns. Sedinta este in curs, pe ordinea de zi sunt 44 de proiecte de hotărâre.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions