Conecteaza-te cu noi

Societate

Spitalul Județean Constanța are, din această lună, medic specialist Cardiologie Pediatrică

Published

on

Din această lună, dr. Florin Ionescu, medic specialist Cardiologie Pediatrică și Pediatrie s-a alăturat colectivului din secţia clinică Pediatrie a Spitalului Județean Constanța.

”Prin urmare, micuţii noştri pacienţi care au nevoie de un consult cardiologic îl vor primi chiar aici, în cadrul secţiei clinice Pediatrie din SCJU Constanţa.

Totodată, vă reamintim că toţi pacienţii pediatrici beneficiază gratuit de EKG si analize medicale, în baza foilor de observatie întocmite de catre medicul curant, prin internare continuă sau de zi (în funcţie de caz). De asemenea, le asigurăm gratuit investigatii imagistice: radiografii, CT, RMN, monitorizare continuă (24h) a tensiunii arteriale.”, au precizat reprtezentanții Biroulșui de presă al SCJU Constanța.

Dat fiind faptul că în Dobrogea nu există un spital de pediatrie iar adresabilitatea este mereu ridicată, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa s-a preocupat, în permanenţă, să găsească soluţii pentru a acoperi o gamă cât mai variată de servicii medicale dedicate copiilor. Astfel, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa asigură pentru pacienţii pediatrici servicii medicale în următoarele specialităţi/ competenţe/ supraspecializări:

Advertisement
  • chirurgie şi ortopedie pediatrică;
  • neurochirurgie pediatrică;
  • neurologie pediatrică;
  • gastroenterologie pediatrică;
  • dermatologie şi alergologie;
  • diabet, boli de nutriţie şi metabolism-copii;
  • oncologie si hematologie pediatrică;
  • genetică medicală;
  • cardiologie pediatrică.

Secţia Clinică Pediatrie dispune de 90 de paturi (5 diabet şi boli de nutriţie, 5 gastroeneterologie, 5 neurologie pediatrică, 5 oncohematologie, 15 terapie acută şi 55 paturi pediatrie generală).

Secţia Clinică Neurochirurgie dispune de un compartiment destinat copiilor, dotat cu 5 paturi;

Secţia Clinică Anestezie Terapie Intensivă are în componenţă compartimentul ATI copii, dotat cu 7 paturi;

Secţia Clinică Chirurgie Ortopedie Pediatrică dispune de 30 paturi.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions