Conecteaza-te cu noi

Actual

Spitalul Mangalia: Investigații gratuite pentru depistarea afecțiunilor tiroidiene

Published

on

La Spitalul Municipal Mangalia se vor efectua investigații gratuite pentru diagnosticarea bolilor produse de disfuncția glandei tiroide. Începând cu luna martie a acestui an, toți pacienții asigurați, atât din Mangalia, cât și din localitățile învecinate, pot beneficia de serviciile medicale de specialitate oferite de medicul Shanazo Dimitri.

Cei care se vor prezenta la unitatea sanitară din Mangalia vor fi consultați, gratuit, în baza unei programări la nr. de telefon: 0748221079. Cabinetul de consultații se află în pavilionul C din cadrul spitalului, la etajul al II-lea, iar pacienții se vor prezenta pentru investigații, cu biletul de trimitere de la medicul de familie și cardul de sănătate.

Medicul endocrinolog Shanazo Dimitri va realiza consultul de specialitate, dar și o ecografie, precum și alte investigații specifice.

”În cazul unei suspiciuni de boală, pacienților li se vor recolta probe biologice de sânge de tipul TSH și ATP, markeri esențiali în depistarea precoce a hiper sau hipotiroidismului”, au declarat reprezentanții conducerii spitalului.

Proiectul se desfășoară la inițiativa administrației publice locale, Primăria Mangalia având în derulare și alte programe sociale destinate pensionarilor și persoanelor cu venituri reduse.

Advertisement

”Sunt foarte mulți pacienți cu diferite patologii, nedescoperite la timp, întrucât aceștia nu se prezintă la medic la primele semne de boală. În urma analizării acestor situații, reprezentanții municipalității au propus demararea acestor programe de tip socio-medical, astfel încât categoriile de persoane cu venituri reduse să aibă acces gratuit la anumite analize medicale, efectuate la spitalul nostru”, au mai spus responsabilii unității medicale.

Totodată, conducerea spitalului precizează că, începând de joi, 21 februarie, în cadrul Spitalului Municipal Mangalia, pe linia de gardă, în specialitatea pediatrie, își desfășoară activitatea un un nou medic pediatru.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions