Conecteaza-te cu noi

Actual

Spitalul Port ar putea fi reabilitat!

Published

on

 

Operatorii portuari din Portul Constanța au participat, marți, 15 noiembrie 2016, la sediul Administrației Porturilor Maritime, la o nouă întâlnire cu conducerea companiei pentru a discuta principalele teme de interes despre activitatea de pe platforma portuară. Reprezentanți ai operatorilor portuari reuniți în cadrul Organizației Patronale „Constanta Port Business Association”, cât și ai Federației Naționale a Sindicatelor Portuare au aflat cu acest prilej de la Nicolae Dan Tivilichi, directorul general al CN APM SA Constanța, faptul că recent a fost modificat Regulamentul European privind ajutorul de stat acordat operatorilor portuari. O altă noutate adusă la cunoștința operatorilor portuari este aceea că este promovată de Comisia Europeană o Directivă UE ce reglementează situația în care operatorii portuari care fac investiții în scopul modernizării și creșterii capacității de operare pot încheia cu administrația portuară contract de concesiune pe o perioadă mai lungă de timp, astfel încât să își poată amortiza investiția. Au fost prezentate în cadrul întâlnirii de astăzi proiectele de dezvoltare a Portului Constanța, incluse în Master Planul Portului Constanța și în programele de finanțare POIM și CEF, propuse de CN APM SA Constanța pentru a obține finanțare europeană. Un interes deosebit din partea administrației se acordă proiectului pentru realizarea dragajului de întreținere, proiectelor de modernizare a sistemului de distribuție energie electrică și a sistemului de canalizare pe platforma portuară, proiectului de refacere a unor racorduri CF în dana 80. Referitor la Master Planul Portului Constanța, Nicolae Dan Tivilichi, directorul general al CN APM SA Constanța, a declarat că forma acestuia revizuită cu observațiile aduse de operatorii portuari va fi propusă pentru aprobare în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, în forma agreată de comun acord cu reprezentanții comunității portuare. O altă temă de discuții a întâlnirii dintre conducerea CN APM SA Constanța și reprezentanții operatorilor portuari a fost despre necesitatea implicării întregii comunități portuare pentru ca Spitalul Portul să poată fi reabilitat și redat comunității portuare, dată fiind situația financiară și managerială a acestuia. Patronatul, sindicatele și administrația portului Constanța au convenit astăzi să continue discuțiile despre implicarea comună și găsirea soluțiilor și în ceea ce privește sprijinul comun acordat pentru funcționarea Bazei Sportive și a Stadionului Portul și nu în ultimul rând găsirea unor soluții comune în vederea susținerii activității educaționale pe platforma portuară, prin intermediul Școlii Portuare, cu ajutorul căreia se pot reface resursele de forță de muncă specifice, necesare întregii comunități portuare. Toți cei prezenți au fost de acord că mai întâi trebuie făcută o evaluare a acestor activități și a modului cum se pot rezolva problemele cu care se confruntă fiecare. Pe temele abordate la această nouă întâlnire au fost agreate propunerile prezentate de administrația portuară, în acord cu solicitările operatorilor și s-a întărit convingerea tuturor că se pot găsi soluții comune, avantajoase pentru ambele părți, iar dialogul va continua.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions