Conecteaza-te cu noi

Actual

Stagiu complex de pregătire pentru jandarmii Unității Speciale 72 Cernavodă

Published

on

Peste 100 de jandarmi ai Unității Speciale 72 Cernavodă au participat la un stagiu complex de pregătire, în perioada 30 august-10 septembrie, a.c.

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul și sub îndrumarea instructorilor din cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi (CPPCJ) Gheorgheni.

Inițiativa și demersurile au aparținut conducerii unității, care a solicitat deplasarea la Cernavodă a șapte specialiști ai CPPCJ Gheorgheni, din cadrul catedrei de Ordine și Siguranță Publică.

Pe durata celor 12 zile de pregătiri intensive, principala provocare s-a concentrat pe dezvoltarea abilităților de lucru în echipă, în cadrul unor situații tactice nou apărute, în mediu urban și industrial. Capacitățile de cooperare și adaptabilitate au fost intens solicitate. În plus, echipele de intervenție au fost angrenate în ședințe de tragere complexe, dinamice, pentru a-și perfecționa deprinderile legate de utilizarea armamentului în condițiile legislației în vigoare.

Advertisement

Antrenamentele au vizat serii de pregătire în baza unității și în poligon, iar pentru a simula condițiile reale, o parte din program s-a desfășurat atât pe platforma Centralei Nuclearo-Electrice Cernavodă, cât și în alte locații din zona apropiată centralei.

Instructorii CPPCJ Gheorghieni au o experiență vastă în domeniul intervenției în situații de forță majoră și colaborează cu structurile de Poliție și ale Serviciului de Acțiuni Speciale, pentru asigurarea unui mod unitar de lucru.

”Specialiștii au numeroase stagii de pregătire și consiliere în Kosovo, Afganistan, Republica Moldova, Ucraina și Franța. De asemenea, instructorii CPPCJ Gheorgheni s-au antrenat alături de structuri ale Infanteriei Marine a SUA, parcurgând totodată și stagii de pregătire cu experți americani în securitate nucleară.”, a precizat purtătorul de cuvânt al unității, col. Nicolae Dan-Marius.

 

 

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions