Conecteaza-te cu noi

Actual

Stare de alertă! Măsuri de prevenire a apariției influenței aviare

Published

on

Luând în considerare numeroasele alerte primite din statele membre UE referitoare la apariția și evoluția unor focare de influență aviară înalt patogenă (HPAI) pe teritoriul european și la nivel mondial, autoritățile veterinare mențin o stare de alertă ridicată prin intensificarea măsurilor de supraveghere în vederea prevenirii introducerii influenței aviare pe teritoriul României.

În acest context epidemiologic încărcat, în Bulgaria au fost identificate mai multe focare de influență aviară, ultimile trei (subtip H5) fiind localizate în exploatații avicole situate în regiunile Plovdiv și Haskovo, aproape de frontiera cu România.

În acest sens, se impune menținerea stării de alertă și obligativitatea menținerii păsărilor din cadrul gospodăriilor populației în interiorul curților, fără a avea acces în afara acestora.

Totodată, A.N.S.V.S.A.  ia o serie de măsuri cu privire la supravegherea teritoriului prin conștientizarea populației și a administrațiilor locale cu privire la impactul economic al acestei boli, al sănătății publice, cât și la dispunerea unor măsuri pentru prevenirea apariției vreunui focar în teritoriul național, astfel:

Advertisement
  • informarea proprietarilor de animale cu privire la obligativitatea interzicerii adăpării şi accesului păsărilor la sursele exterioare gospodăriei (de ex: iazuri, heleştee, bălţi, lacuri, etc.), precum şi asupra riscurilor de contaminare pe care le reprezintă folosirea, în cadrul gospodăriilor, a materialelor consumabile, de construcţie şi menajere care provin din zone şi locuri frecventate de păsările sălbatice (de ex: stuf, pământ, nămol, pietriş, aşternut pentru păsări, etc.), precum şi furajul folosit;
  • păsările vor fi menținute în interiorul curților, fără a fi lăsate libere în afara acestora;
  • se va avea în vedere limitarea perimetrului din interiorul curții la care au acces (cât mai restrâns);
  • hrănirea păsărilor se va face în spații închise sau acoperite la care nu au acces păsările sălbatice;
  • furajul folosit va fi depozitat în spații închise pentru a evita accesul păsărilor sălbatice, inclusiv al “speciilor punte”: vrăbii, ciori, porumbei, coțofane, etc;
  • separarea palmipedelor în alt adăpost față de restul păsărilor;
  • interzicerea accesului palmipedelor (rațe, gâște) la amenajări hidrologice natural sau artificial, dacă nu este posibil se va avea în vedere asigurarea unei protecții adecvate care să restricționeze orice posibil contact cu păsările sălbatice libere;
  • orice modificare în statusul de sănătate al păsărilor (îmbolnăviri bruște, lipsa consumului de apă și furaj, mortalitate) va fi notificată în regim de urgență medicului veterinar de liberă practică împuterniciți și D.S.V.S.A. Constanța.

Măsurile impuse  vor fi menţinute în corelaţie cu perioadele de migraţie a păsărilor sălbatice.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions