Conecteaza-te cu noi

Actual

Stare de urgenţă: Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu

Published

on

Folosirea cardului național de sănătate nu mai e obligatorie, pe durata stării de urgență. În această perioadă sunt posibile eliberarea de rețete medicale online și acordarea de consultații medicale la distanță (prin telefon sau online), a anunțat Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) printr-un comunicat.

Biroul de presă al casei a anunţat că, începând cu data de ieri, 1 aprilie, au intrat în vigoare Normele de aplicare ale Hotărârii de Guvern prin care este reglementat modul de acordare a serviciilor medicale pe perioada stării de urgență, precum şi Normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative (Ordinul CNAS nr. 438/31.03.2020). Cele două ordine au fost publicate atât în Monitorul Oficial, cât și pe pagina de Internet a CNAS (www.cnas.ro).

Aceste reglementări au ca scop asigurarea serviciilor medicale necesare pacienților și eliberarea prescripțiilor la distanță.

Pe perioada stării de urgență,  pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia de medicamentele specifice care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis (forme farmaceutice orale, subcutane sau intramusculare) în baza prescripțiilor medicale eliberate de medicii specialiști sau medicii de familie din județul de domiciliu. Medicul curant care a asigurat asistența medicală și tratamentele până în prezent va transmite pacientului o scrisoare medicală, prin mijloace electronice de comunicare și, după caz, confirmarea formularului specific din PIAS, în baza cărora vor fi prescrise în continuare tratamentele necesare.

Advertisement

Ordinul 437/2020 conține și procedura de acordare a tratamentelor fără interferon pentru pacienții cu hepatita C.

Reglementările sunt valabile pentru medicamentele care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis.

În cazul tratamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit închis, pentru pacienții înscriși în programele naționale de sănătate, acestea necesită supraveghere medicală de specialitate și condiții speciale de transport. Pentru administrarea acestor tratamente, pacienții se vor adresa unităților sanitare  din apropiere care își desfășoară activitatea în această perioadă.

În acest sens, casele teritoriale de asigurări de sănătate vor afișa pe prima pagină a site-urilor proprii lista unităților medicale, cu specialitățile pentru care pacienții cu afecțiuni cronice se pot adresa pe perioada stării de urgență.

Pentru a simplifica modul în care pacienții pot intra în posesia tratamentelor în baza rețetelor online emise în baza unei consultații la distanță, CNAS face demersurile necesare pentru ca toate farmaciile să efectueze modificări în softurile utilizate, astfel încât să fie posibilă eliberarea medicamentelor prescrise în baza unor date minime de identificare. Astfel, medicul poate dicta pacientului datele de identificare a prescripției, în situația în care pacientul nu deține un mijloc de comunicare electronic sau un telefon inteligent.  Aceste date minime de identificare sunt: codul de parafă al medicului prescriptor; CUI cabinet medic prescriptor; seria, numărul și data prescripției medicale. De asemenea, sunt în lucru și alte modalități de simplificare și rezolvare a eventualelor probleme punctuale care vor apărea în eliberarea prescripțiilor de medicamente la distanță, pe care CNAS le va comunica în momentul în care vor putea fi aplicate la nivel național.

Advertisement

Prescripția medicală transmisă pacientului prin mijloace electronice poate fi utilizată de asigurați o singură dată pentru a ridica din farmacie medicamentele prescrise.

“Atragem atenția asiguraților că utilizarea repetată a unei rețete în sistem offline, în scopul obținerii unor cantități mai mari din medicamentele prescrise, va fi identificată în sistem, constituie fraudă și va fi sancționată conform prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, pentru păstrarea măsurilor de distanțare socială care se impun în această perioadă, recomandăm populației să ia legătura telefonic cu medicul de familie sau cu medicul specialist pentru a stabili împreună cu acesta dacă, pentru rezolvarea problemelor medicale, este necesară deplasarea la cabinetul medical sau se poate beneficia de o consultație la distanță.”, precizează Biroul de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions