Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Politica

Stelian Ion, despre protestele transportatorilor: „Acest guvern plin de incompetenți, impostori și mincinoși își bate joc de oameni, chiar și la negocieri“

Published

on

protest stelian ion

Mii de transportatori și agricultori din țară au ieșit cu camioanele și tractoarele pe străzi în semn de protest față de creșterea polițelor RCA și accizelor la carburanți. Constanța nu face excepție de la aceste proteste. Ieri seară spre exemplu, o coloană formată din sute de auhovehiculte, care se întindea pe câțiva kilometri, au mărșăluit de la Ovidiu la Constanța. În sensul giratoriu din cartierul Km 4-5, protestatarii au fost opriți de forțele de ordine, care i-au împiedicat să intre în oraș. În principal, protestatarii și-au vărsat nervii pe actualii guvernanți, cei de la PSD și PNL, pe care i-au făcut responsabili din economie.

Protestele au fost comentate și de liderii USR Constanța, printre care și fostul ministru al Justiției, deputatul Stelian Ion. Acesta spune într-o postare pe facebook că oamenilor le-a ajuns cuțitul la os și au ieșit în stradă, inclusiv la Constanța

„Protestele sunt legitime, era evident că măsurile iresponsabile luate de acest guvern îi vor exaspera pe antreprenori. Transportatorii sunt printre cei care au primit impactul în plex. Acest guvern plin de incompetenți, impostori și mincinoși își bate joc de oameni chiar și la negocieri. Îi minte în față spunându-le că de vină pentru situația creată ar fi Comisia Europeana, PNRR-ul, oricine altcineva numai ei nu! Îi hărțuiesc pe oamenii onești, îi sufocă cu impozite aberante și măsuri fiscale heirupiste și tembele, îi salvează pe marii evazioniști, îi amenință cu armele pe protestatari și îi ridică de acasă cu Volga neagră pe reprezentanții societății civile care iau atitudine. Stat milițienesc condus de niște milițieni proști și ticăloși, asta am ajuns! Cred că oamenii nemulțumiți nu trebuie să mai stea departe. Antreprenorii, cadrele medicale, toți cei călcați în picioare, toți cei afectați de măsurile acestui guvern iresponsabil ar trebui să își exprime democratic nemulțumirile, iar guvernul trebuie să-i asculte, nu să le pună pumnul în gură. Nu mai putem continua așa!“, a declarat Stelian Ion, fost ministru al Justiției.

Liderul consilierilor locali din Constanța ai USR, Florin Cocargeanu, spune, la rândul său, că Ciolacu și Ciucă culeg acum exact ce au semănat.

Advertisement

„Au umplut instituțiile cu oameni de partid incompetenți și slugarnici, au umflat bugetul cu pensii speciale, au direcționat bani publici să-și cumpere liniștea în presă. Ciolacu și Ciucă fac din PNRR sperietoare națională, pentru că sunt incapabili să folosească milioanele de euro, bani nerambursabili, pentru a dezvolta și moderniza țara. Au ajuns să dea vina pe Comisia Europeană și pe USR, pentru că singurul lucru la care se gândesc este cum să mai căpușeze statul, nu cum să facă și aplice măsuri de reformă.

PSD și PNL au numit la ASF personaje controversate, pe prietenii, nu pe competențe, iar acum le spun transportatorilor că așteaptă soluții de la ASF. Pentru prietenii lor politici, Ciolacu și Ciucă au propus și votat o lege prin care îi amistiază pe marii evazioniști. Au uitat în schimb de promisiunile făcute profersorilor și angajaților din sănătate, au tăiat din pix finanțăriule pentru spitale noi, care aveau deja banii alocați prin PNRR, au pus sistemul de sănătate pe butuci și încearcă să controleze justiția. PSD și PNL au uitat cu totul că au ajuns în funcții prin votul oamenilor.“, spune Florin Cocargenau, care este și președintele Organizației Municipale Constanța a USR.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions