Vizita președintelui României la Consiliul Superior al Magistraturii, prima de la preluarea mandatului, a fost aspru criticată de fostul ministru al Justiției Stelian Ion. Deputatul de Constanța al USR susține că intervenția șefului statului a reprezentat o mare dezamăgire și că acesta a ratat ocazia de a vorbi despre problemele profunde din sistemul de justiție.
Potrivit lui Stelian Ion, președintele a validat indirect mecanismul procurorilor desemnați special pentru anchetarea magistraților, pe care îl numește „SIIJ 2.0”.
„Niciun cuvânt despre justiția capturată, dimpotrivă, prin intervenția sa, Președintele a validat indirect SIIJ 2.0”, afirmă deputatul USR.
Stelian Ion susține că mecanismul creat pentru înlocuirea fostei Secții speciale și-ar fi demonstrat deja ineficiența, fiind conceput astfel încât să nu permită anchetarea eficientă a magistraților suspectați de comiterea unor infracțiuni.
Deputatul constănțean amintește și de recomandările Comisiei de la Veneția, potrivit cărora magistrații care comit infracțiuni ar trebui anchetați de structurile competente ale Ministerului Public, respectiv DNA în cazurile de corupție și DIICOT în cele care vizează criminalitatea organizată.
Stelian Ion: „DNA are experiența și logistica necesare”
Fostul ministru al Justiției susține că Direcția Națională Anticorupție ar trebui să își recapete competența de a ancheta magistrați în dosarele de corupție.
„DNA ar putea face asta dacă ar avea această competență și ar fi lăsată. Procurorii de acolo au și experiență, și logistica necesare”, a transmis Stelian Ion.
În același timp, acesta critică faptul că propunerea legislativă privind refacerea competențelor DNA și DIICOT cu privire la magistrați a fost respinsă recent în Camera Deputaților.
Stelian Ion spune că actualul mecanism special reprezintă continuarea unei formule care, în opinia sa, a eșuat să producă rezultate reale în combaterea corupției din justiție.
„Ceea ce am spus în 2018 și 2022 s-a confirmat. Nici SIIJ-ul lui Florin Iordache, nici SIIJ-ul 2.0 al lui Predoiu nu au făcut nimic în privința corupției din justiție”, afirmă deputatul USR.
În final, Stelian Ion critică și prestația procurorului general Cristina Chiriac, susținând că vizita președintelui la CSM nu a adus răspunsurile și pozițiile ferme așteptate de cei care sperau într-o schimbare reală în sistemul de justiție.