Conecteaza-te cu noi

Politica

Stelian Ion (USR Constanța): “Moţiunea de cenzură trebuie depusă cât mai repede”

Published

on

Liderul deputaţilor USR, Stelian Ion, afirmă că moţiunea de cenzură trebuie depusă cât mai repede, înainte de strângerea celor 233 de semnături, pentru că ”fiecare zi care trece nu face altceva decât să întărească poziţia premierului Dăncilă”. Stelian Ion afirmă că ALDE şi Pro România trebuie să-şi definească odată poziţia şi să susţină moţiunea dacă afirmă că fac opoziţie Guvernului Dăncilă.

”Am observat că se tărăgănează foarte mult luarea unei decizii din partea ALDE şi Pro România. Ca urmare, am invitat toţi liderii grupurilor parlamentare la o întâlnire, mâine, pentru a avea o discuţie în cadru larg referitor la urgentarea depunerii moţiunii de cenzură. Dorim prin aceasta să îi punem pe colegii din ALDE şi Pro România în postura de a-şi exprima în mod clar opţiunea cu privire la semnarea şi susţinerea moţiunii de cenzură”, a declarat, luni, liderul deputaţilor USR, Stelian Ion citat de jurnaliștii de la news.ro.

Potrivit aceleiași surse, acesta afirmă că moţiunea trebuie depusă cât mai repede.

”Am reconsiderat problema depunerii moţiunii abia după strângerea celor 233 de semnături, numărul de voturi care ar fi necesar pentru a trece moţiunea de cenzură, în condiţiile în care am observat că fiecare zi care trece nu face altceva decât să întărească poziţia premierului Dăncilă care recurge la mijloacele neortodoxe, incorecte de a prelua deputaţi din alte partide de ai lua pe fiecare la bucată şi aşi întări poziţia. Credeam că este neapărat necesar să depunem cât mai repede această moţiune de cenzură”, a mai spus Stelian Ion.

Potrivit acestuia, moţuniunea este singura care ”tranşează această criză”.

”Singura rezolvare a acestei crize este depunerea moţiunii de cenzură şi votarea. (…) Nu pot să pretinzi că ai intrat în opoziţie şi că faci opoziţie Guvernului Dăncilă şi tu să arunci tot felul de condiţionări absurde referitoare la semnarea şi susţinerea acestei moţiuni de cenzură şi mă refer în principal la colegii din ALDE şi Pro România. Din punctul nostru de vedere ar fi trebuit depusă de mult. Dacă se poate astăzi, noi avem textul, l-au avut şi colegii din celelalte partide, nu a fost o problemă legată de text”, a mai afirmat liderul deputaţilor USR.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions