Conecteaza-te cu noi

Actual

Știți cum se plătește corect tariful de trecere pentru stația de taxare de la Fetești?

Published

on

Pentru circulația pe podurile peste Dunăre între Fetești și Cernavodă, situate pe autostrada A2 București – Constanța, tariful de trecere trebuie să fie achitat pentru numărul de înmatriculare al vehiculului care tranzitează stația de taxare de la Fetești.  Trebuie acordată o atenție sporită la datele pe care le furnizati sau le transmiteti prin SMS, în special la corectitudinea numărului de înmatriculare, atunci când efectuaţi plata tarifului de trecere. Este foarte importantă verificarea datele înscrise de distribuitorii autorizați în „copia client” pe care trebuie să o semneze, respectiv numărul de înmatriculare, numărul de identificare (seria șasiu), valoarea tarifului (ex. 13 lei pentru o trecere cu autoturismul), numărul de treceri, perioada de valabilitate (12 luni de la data achitării). Plata prin SMS se realizează prin patru mesaje alternative, câte două transmise și două primite, ultimul mesaj (al patrulea) primit conținând confirmarea plății și seria peajului pentru tariful achitat. Introducerea eronată a numărului de înmatriculare conduce la aplicarea amenzii contravenționale. În cazul în care nu se primește mesajul de confirmare a plății cu seria peajului, recomandăm să se efectueze plata prin alte sisteme: – pe site-ul CNAIR www.erovinieta.ro dedicat unor astfel de plăți (inclusiv pentru rovinietă); – la distribuitorii autorizați (lista completă se poate vedea pe site-ul CNAIR la adresa www.cnadnr.ro, secțiunea produse/servicii-peaj-puncte de distributie . Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere reamintește că a pus în funcțiune portalul web www.erovinieta.ro prin intermediul căruia se pot achita online tariful de utilizare (rovinieta) și tariful de trecere (peajul) peste podurile dunărene de la Fetești – Cernavodă, se pot verifica plățile efectuate și perioadele de valabilitate, precum și trecerile prin stația de taxare Fetești (pe benzile marcate „e-tarif”). Recomandăm conducătorilor auto ca achitarea tarifului prin SMS să nu se realizeze în timp ce conduc vehiculul, existând riscul major de producere a unor evenimente rutiere nedorite, cu posibile consecințe dezastruoase, până la pierderea de vieți omenești. Pentru evitarea unor astfel de accidente, utilizatorii sunt sfătuiți să oprească în locurile special amenajate amplasate de-a lungul autostrăzii A2 sau după ce ajung la destinație ori la prima oprire de relaxare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions