Conecteaza-te cu noi

Actual

Strategii de dezvoltare a aeroporturilor din România, discutate la Kogălniceanu

Published

on

În perioada 20 – 24 august, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța  în parteneriat cu Asociația Aeroporturilor din România, organizează Ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor Membre A.A.R. .

În cadrul evenimentului vor fi dezbătute teme de siguranță, securitate, probleme operaționale și tehnice specifice domeniului aeroportuar.

La ședință vor participa reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, printre care, Ionel Minea – Secretar de Stat Ministerul Transporturilor, Mihail Victor Ionescu, Director General – Direcția Transporturi Aeriene, Armand Petrescu, Director General – Autoritatea Aeronautică Civilă Română, directori din cadrul aeroporturilor, reprezentanți Romatsa precum și alți specialiști din industria aeronautică. Ședința va fi condusă de președintele AAR, David Ciceo  și  Bogdan – Ionuț Artagea – Director General S.N. A.I.M.K.C. S.A..

În cadrul întâlnirii se vor aborda subiecte legate de Codul Aerian,  regulamente/reglementări și legislația europeană. De asemenea, vor fi punctate aspecte legate de măsurile de securitate și siguranță în aviația civilă și strategii de dezvoltare a aeroporturilor din România, având în vedere creșterea semnificativă a numărului de pasageri.

Advertisement

În 2017 traficul de pasageri pe toate cele 17 aeroporturi din România a fost de 20.284.022, cu 23% mai mult decât în 2016.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions