Conecteaza-te cu noi

Politica

Subprefectul din partea USR Constanța va fi anunțat săptămâna viitoare. Vezi propunerile

Published

on

În urma negocierilor dintre PNL și USR, la Constanța, USR va avea un post de subprefect. Aseară, liderii Organizației de la Constanța ai USR au anunțat că au 3 nume pentru acest post. Astfel, nominalizările USR Constanța pentru funcția de subprefect, care vor fi trimise către Biroul Național al partidului, în vederea desemnării sunt: Dumitru Paris, Anca Mănăilă și Mihai Vîlcu.

Decizia finală cu cel care va fi desemnat suprefect din partea USR la Constanța va fi luată săptămâna viitoare, informează conducerea Organizației.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions